„Este o misiune pe care o duc la bun sfârşit doar cei care au învăţat cea mai importantă lecţie a vieţii: lecţia datoriei, a curajului, a devotamentului şi a patriotismului. Sunt lucruri care nu se învaţă doar din cărţi, se învaţă din viaţa de zi cu zi”, a spus ministrul Oprea.
Ministrul i-a menţionat în discursul său pe cei doi militari care au murit, vineri, în Afganistan, precizând că toate unităţile militare din ţară îi comemorează pe cei doi sublocotenenţi post-mortem.
„Este dureroasă tragica lor dispariţie din marea familie a Armatei române şi în faţa jertfei lor supreme ne plecăm frunţile cu preţuire şi respect. Suntem alături de familiile greu încercate pe care le vom sprijini şi le vom ajuta”, a mai spus Oprea.
El a adăugat că Armata română ştie să-şi preţuiască eroii care „s-au jertfit pentru demnitatea acestei ţări”.
Ministrul s-a referit în discursul său şi la procesul de modernizare a Armatei, precizând că anul universitar care începe luni se înscrie în acest obiectiv. „Suntem pe un drum care a început cu ani în urmă, pe un drum pe care armata română l-a urmat cu maximă consecvenţă şi cu remarcabile rezultate”, a completat ministrul.
Gabriel Oprea a menţionat că instituţiile militare de învăţământ au rezultate foarte bune. „Armata a dat ţării nu numai militari devotaţi, ci şi profesionişti de marcă, specialişti şi personalităţi care au avut o influenţă decisivă în procesul de modernizare a României. Educaţia este primul pilon care permite apărării şi securităţii naţionale să se adapteze permanent în faţa noilor provocări”, a mai spus ministrul.