Focarul de pestă porcină africană a fost confirmat la laborator. Ca urmare a fost convocat Centrul Local de Combatere a Bolilor Sibiu. În cadrul şedinţei s-a prezentat planul de măsuri pentru controlul bolii, anunţă reprezentanţii Prefecturii.
Potrivit acestora, s-a stabilit o zonă de protecţie în jurul focarului din localitatea Cârţişoara, cu o rază de trei kilometri, incluzând localităţile Cârţişoara şi Arpaşu de Sus.
De asemenea, a fost impusă o zonă de supraveghere în jurul focarului, cu o rază de 10 kilometri care cuprinde localităţile Porumbacu de Sus, Scoreiu, Colun, Cârţa, Arpaşu de Jos, Nou Roman, din judeţul Sibiu, şi localităţile Ucea, Ucea de Sus şi Victoria, din judeţul Braşov
S-a mai decis uciderea celor nouă porci din exploataţie. Proprietarul va fi despăgubit, conform legii.