FOCUS: 20 de ani de la Revoluţie, în mărturiile şi aprecierile oamenilor de cultură

Academicianul Eugen Simion, ministrul Culturii Theodor Paleologu, foşti miniştri ai Culturii - muzicologul Adrian Iorgulescu şi istoricul artei şi academicianul Răzvan Theodorescu -, scriitorul Horia Roman Patapievici, preşedintele Institutului Cultural Român, scriitorul şi criticul Andrei Cornea şi artistul plastic Dan Perjovschi au vorbit pentru MEDIAFAX despre gândurile şi aşteptările lor în urmă cu 20 de ani, ca şi despre felul în care consideră că au evoluat lucrurile şi au marcat şi evoluţia personală a fiecăruia.

În momentul izbucnirii Revoluţiei, cei mai mulţi lucrau în diverse structuri: Adrian Iorgulescu era profesor la Liceul "George Enescu" şi compozitor, Horia Roman Patapievici lucra la un institut de cercetare ca fizician, Andrei Cornea lucra la Muzeul Naţional de Artă al României, iar Răzvan Theodorescu era cercetător la Institutul de Istoria Artei al Academiei.

"Eram cercetător la Institutul de Istoria Artei al Academiei, pe care îl condusesem până în 1977 (când, după primul meu protest public întru apărarea monumentelor bucureştene, am fost scos din funcţia de coordonator ştiinţific)", îşi aminteşte Răzvan Theodorescu.

De asemenea, Andrei Cornea povesteşte că i se retrăsese dreptul de semnătură şi fusese chemat de vreo două ori la "discuţii" cu "tovarăşa Clătici", de la centrul universitar de partid, pentru că, alături de alţi 17 intelectuali, semnase o scrisoare de protest la adresa regimului, difuzată de Radio Europa Liberă. "Devenisem aşadar un disident, fie şi în ultimul ceas al regimului. Şi dacă acesta n-ar fi căzut pe 22 decembrie şi ar fi înăbuşit revoluţia, ştiu că şi eu, şi mulţi alţi colegi ai mei am fi fost îndată arestaţi", spune Cornea.

La rândul său, Eugen Simion a spus că tocmai publicase volumul al IV-lea din seria "Scriitori români de azi" în care 200 de pagini sunt rezervate scriitorilor "optzecişti" (de la Mircea Nedelcu la Mircea Cărtărescu). De asemnea, începuse să scrie o carte despre jurnalul intim. - "Ficţiunea jurnalului intim, I-III" - pe care a încheiat-o în 2001. "Cum vedeţi, nu stăteam degeaba", glumeşte el..

Theodor Paleologu era în clasa XI-a la Şcoala Centrală, numită pe atunci "Zoia Kosmodemianskaia", şi se pregătea să facă studii de latină, de litere clasice sau de istoria artelor.

Dan Perjovschi spune că trăia "de azi pe azi", şi nu "de azi pe mâine", considerând pe atunci că nu avea viitor. "Mă ocupam cu supravieţuirea fizică şi mentală. La cap aproape am reuşit. (…) Probabil aş fi fugit din ţară", spune Perjovschi.

În privinţa proiecţiilor pentru viitor dinainte de răsturnarea regimului, Patapievici spune de asemnea că nu exista viitor şi ceea ce prevedea în ceea ce îl privea era "o viaţă îngenuncheată, într-o ţară îngenuncheată".

"Cu cât opresiunea era mai mare şi situaţia era mai absurdă, cu atât speram mai mult într-o libertate viitoare, exasperându-i pe apropiaţi cu optimismul meu", spune, pe de altă parte, Răzvan Theodorescu.

Şi Theodor Paleologu se număra printre optimişti, răspunzând că îşi vedea viitorul "strălucit, fireşte" pentru că se aştepta să se producă la un moment dat o schimbare şi să poată studia în străinătate, dar şi să îşi realizeze "aspiraţiile politice" pe care îşi aminteşte că le avea atunci, la vârsta de 16 ani.

Mai mulţi menţionează că se aflau în centrul Capitalei pe 21 sau 22 decembrie în 1989. "Am ieşit la Revoluţie cu sora mea şi cu actorul Ştefan Radof şi soţia lui, imediat ce s-a produs întoarcerea situaţiei, la jumătatea zilei în 21 decembrie, apoi din nou după-amiaza şi seara, noaptea am fost din nou în Piaţa Universităţii. Au fost zile dramatice pentru noi toţi, dar aşteptam acest moment, ne-aşteptam să se întâmple ceva de genul ăsta", continuă Paleologu.

"Pe 21 decembrie 1989 am fost la Inter şi se trăgea în oameni. Am simţit că pentru români libertatea înseamnă mai mult, este mai importantă decât moartea", după cum a evocat şi Iorgulescu ziua izbucnirii Revoluţiei.

Eugen Simion mărturiseşte că a "fost fericit", în Piaţa Revoluţiei, în dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989. "Am asistat la fuga dictatorului şi am avut sentimentul (îl am şi azi) că asist la un mare eveniment al istoriei. Cred şi acum, indiferent ce spun analiştii, că Revoluţia Română (indiferent de cauzalităţile ei) este, după al II-lea război, actul istoric esenţial săvârşit de români. Restul este o altă istorie şi multă literatură", a declarat Simion.

"De la Sibiu din 21 decembrie 1989 am devenit un om liber. Încă sunt", spune şi Dan Perjovschi.

Întrebat cum şi-a întrevăzut viitorul în aceleaşi momente, Andrei Cornea citează din prefaţa cărţii sale, "Penumbra", o frază pe care îşi aminteşte că o scria pe 5 ianuarie 1990 - "Totul a devenit posibil, totul - chiar şi binele." "Ce-ar mai fi de spus?", adaugă el.

"Totul. Riguros totul. Libertatea. Spaţiul public. Democraţia. Presa. Posibilitatea de a publica. Ieşirea ţării mele de sub sfera de influenţă a Moscovei. Revenirea în sistemul politic şi militar al Europei occidentale. Reintrarea noastră în istorie. Viitorul, care, deodată, a început să existe. Înainte nu exista", apreciază Patapievici evenimentele importante din ultimii 20 de ani.

Paleologu consideră de asemnea că tot ce i s-a întâmplat în ultimii 20 de ani este important - studiile făcute în Franţa, căsătoria, cariera diplomatică şi politică - şi totul a fost posibil "graţie a ceea ce s-a întâmplat în decembrie 1989". "A fost o răscruce a destinului", spune el.

"Sunt multe lucruri importante. Eu din punctul acesta de vedere mă consider un om norocos", spune Iorgulescu, precizând că a putut să-şi desfăşoare la alţi parametri activitatea profesională. "Nefiind membru al Partidului Comunist, n-am putut să merg în afară, n-am putut să fac o carieră universitară, lucru pe care l-am făcut după '90. N-am putut să îmi dau doctoratul, de exemplu, pentru că, dacă nu erai membru al Partidului Comunist, nu puteai. Din punct de vedere personal, un alt lucru absolut neînchipuit înainte de '89 era că voi intra în politică, voi face politică. Aşa cum se ştie, l-am făcut şi încă îl fac", spune Iorgulescu.

Fostul ministru al Culturii mai menţionează că a fost, după '90 vicepreşedinte şi apoi, 15 ani, preşedinte al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor, dar şi al Societăţii de Gestiune a Drepturilor de Autor ADA. "Din păcate, aspectele de natură strict profesională (în muzică n.r.) le-am lăsat deoparte şi aceasta e o nemulţumire personală", a mai spus Adrian Iorgulescu.

Andrei Cornea menţionează, ca evenimente importante din viaţa lui, că a devenit unul dintre membrii fondatori ai Grupului pentru Dialog Social, precum şi colaborator la Revista 22 care a ajuns în vară la numărul 1001. "Mă mândresc cu această colaborare şi cu faptul că, împreună cu colegii mei de azi şi de ieri, am reuşit să ţinem în viaţă - cu mari dificultăţi financiare - una dintre puţinele publicaţii politice din România pentru care libertatea şi independenţa spiritului nu sunt vorbe goale - fără «moguli», fără datorii împovărătoare faţă de patroni politici. Iar faptul că pînă astăzi, unii ne invocă cu preţuire, iar alţii cu ură şi dispreţ, iar site-ul revistei e vizitat de peste 100.000 de cititori săptămînal dovedeşte că nu am «expirat»".

"Mi-am scris cărţile, în continuare (15 la număr), am fost ales preşedintele Academiei Române (în 1998) şi am fost injuriat copios de confraţi ca fiind apolitic", sintetizează Eugen Simion evenimentele principale din viaţa sa după Revoluţie.

Privind schimbările din domeniile în care activează, Cornea apreciază "diversitatea, dispariţia cenzurii, reînnoirea relaţiilor cu lumea şi Occidentul, libera circulaţie a oamenilor şi valorilor, noi tipuri de cultură şi de perspective culturale, multe figuri noi, reprezentative şi interesante etc.". Pe de altă parte, omul de cultură şi profesorul atrage atenţia şi asupra schimbărilor negative: "declinul standardelor, dominaţia intereselor economice, confuzia valorilor, haosul educaţional, «pragmatismul» în sens rău al noilor generaţii". "După 20 de ani ştim mult mai multe, dar nu mai ştim ce anume ştim", încheie el.

Şi Dan Perjovschi apreciază, în domeniul artei, "libertate de mişcare, expresia necenzurată, reconectarea după 50 de ani la arta mondială, ieşirea din metaforă". "Am trecut de la utopie la bani. În loc de preoţi avem la vernisaje DJ. Comunitatea artiştilor s-a pulverizat în grupuri de interese private sau individuale. Cu puţine excepţii (si alea nu neaparat în bine) instituţiile publice sunt fie anacronice, fie neimportante (cam ca şi universităţile româneşti care nu intră neam în top 500). Totuşi pentru nivelul mondial sunt relevanţi câţiva artişti (nişte indivizi), o galerie - două (alţi indivizi) şi poate câteva concepte şi practici. Nu am putut crea un sistem viabil. Aşa că ne descurcăm care cum putem. Unii bine", spune Perjovschi.

"Autorii români sunt mult mai bine conectaţi la realităţile culturale şi estetice. Unii dintre ei suferă de lipsa protecţionismului. Acum există o piaţă şi pentru mulţi realitatea aceasta e frustrantă. (…) Pentru cei tineri, nu există în momentul de faţă nicio stavilă pentru a-şi manifesta şi stilistic şi ideatic toate posibilităţile", consideră Adrian Iorgulescu.

Invitaţi să spună şi cum cred că au contribuit ei la dezvolatarea ţării în ultimii 20 de ani sau cum cred că o pot face, cei intervievaţi au vorbit despre ce au făcut sau fac în funcţiile avute sau au declinat să se autoevalueze.

Paleoologu, dar şi foştii miniştri, Adrian Iorgulescu şi Răzvan Theodorescu, au vorbit despre activitatea lor la Ministerul Culturii, dar şi în audiovizual, în cazul celui din urmă, care a fost şi director al Televiziunii Române.

"E o onoare extraordinară să pot administra unul dintre domeniile care îmi sunt cele mai apropiate sufleteşte şi mental. Când mă gândesc că, acum 20 de ani, ministrul Culturii a fost Andrei Pleşu, mă umple de mândrie", a spus Paleologu.

"Ceea ce am lucrat în ultimii 20 de ani în administraţie culturală cred că e un lucru pe care am încercat să îl fac cu onestitate şi cu profesionalism. Sunt multe proiecte pe care le-am început la Ministerul Culturii şi unele încă sunt în derulare ceea ce mi se pare un lucru bun", a spus Iorgulescu, vorbind despre programe de reabilitare de monumente, de aşezăminte culturale din mediul rural sau de finanţare a unor proiecte artistice. "Cred că au însemnat şi pot să însemne dacă vor fi continuate o modificare de viziune asupra infrastructurii culturale şi asupra culturii înseşi", a adăugat fostul ministru al Culturii.

Răzvan Theodorescu a adoptat însă un ton mai pesimist. "M-am iluzionat că în diferite funcţii de demnitate publică am făcut câte ceva, că am participat în chip hotărâtor la democratizarea audiovizualului românesc sau la afirmarea culturii naţionale pe plan internaţional. Au fost, probabil, simple iluzii pentru că: 1. românul nu iubeşte prea mult democraţia, preferându-i autoritarismul şi 2. cultura a devenit, pentru oficialităţile de azi, sau un moft sau o afacere de gaşcă...", spune acesta.

Nici Eugen Simion nu vorbeşte cu prea multă încântare despre ce crede că înseamnă pentru România şi cum vede contribuţia sa la dezvoltarea ţării. "Scriind ceea ce scriu (este domeniul în care mă pricep), am iniţiat şi coordonat Dicţionarul General al Literaturii Române (7 volume) şi am iniţiat şi am dus la capăt proiectul lui Noica de a facsimila manuscrisele lui Eminescu. L-am dus la capăt şi, ca recompensă, am fost denunţat la DNA de revista Dilema Veche şi colaboratorii ei. Frumos, nu?".

La aceeaşi întrebare, Dan Perjovschi începe prin a spune că şi-a descoperit locul ca artist şi l-a ocupat "la vârf pe scena internaţională de artă contemporană". "Am făcut din (...) bici şi pleznesc cu el pe toate meridianele. Locuiesc în Rahova, expun la New York. Nu îmi smulg părul din cap, nu vreau să emigrez, nu-mi place dar mi-e bine", spune artistul.

"Îi las pe alţii să aproximeze adevărul", răspunde Andrei Cornea, precizând că se teme că o autodefinire în acest fel reprezintă "ori o jumătate de adevăr, ori un adevăr şi jumătate", după cum spunea Karl Kraus, celebru publicist vienez de la începutul secolului al XX-lea.

"Asta să o spună alţii, ce aş însemna eu pentru România. Dar e cu totul exagerat: nu am statura de a însemna ceva pentru România. Cât despre contribuţia mea la dezvoltarea ei, este contribuţia oricărui cetăţean care s-a străduit să facă cât a putut mai bine atât lucrurile care i-au stat în sarcină, cât şi cele pe care şi-a propus să le facă", a spus Horia Roman Patapievici.

Privind felul în care se aşteptau să evolueze lucrurile de la 1990 şi cum văd că au decurs ele, persoanele intervievate consideră, în general, că au existat schimbări semnificative în bine, dar şi dezamăgiri.

"În decembrie 1989, credeam că totul se va aranja de la sine, în foarte scurt timp. Credeam că tot ce ne lipsea era libertatea. Greşeam. Ne lipsea mult mai mult: ne lipsea o istorie capabilă să ofere acestei libertăţi un teren fertil de dezvoltare. De această istorie am fost lipsiţi o jumătate de secol. Am descoperit cu uimire şi durere, confruntat cu evenimentele violente şi dezgustătoare din 1990, că nouă ne fuseseră mutilate ori amputate instinctele civile normale. Istoria noastră, de atunci, constă în încercarea de a le reconstrui, de a le regăsi, de a le reinventa - de a le trăi împreună, nu izolat", a spus Patapievici.

La rândul său, Adrian Iorgulescu crede că "nu am reuşit să ne eliberăm de trecut" şi că există în prezent o stare de nemulţumire în ceea ce priveşte nivelul de trai şi modul de a exista în comunitate, care este într-o mai mică măsură determinată de factorul material, decât de starea de spirit a majorităţii.

Caracterizând ultimii 20 de ani, Andrei Cornea se autocitează din nou, de data aceasta dintr-un articol pe care l-a publicat în Revista 22, pe 8 iunie 1990, intitulat "Escrava Isaura", "după numele unei telenovele braziliene la modă pe atunci". "Prevedeam că, paradoxal, tocmai oamenii vechiului regim comunist vor contribui esenţial la construcţia capitalismului românesc. Scriam: «...Controlul administrativ pe care ea [fosta clasă conducătoare] îl conservă, lanţul de clientele şi de relaţii la toate nivelurile îi pot asigura întotdeauna contracte economice avantajoase. Pragmatismul, buna cunoaştere a oamenilor, lipsa de scrupule, voinţa de ascensiune fac din fostul activist... un excelent candidat la profesia de om de afaceri prosper. Aceasta cu atît mai uşor cu cît justiţia şi legea vor funcţiona probabil încă imperfect şi discriminatoriu, iar factorii de decizie nu vor întîrzia să se arate coruptibili...». Pe plan politic, scriam în acelaşi text că, drept consecinţă a acestui nou capitalism sui generis, ne aşteaptă «prezenţa corupţiei», a fraudelor de tot felul, camuflările defectuoase ale adevărurilor politice incomode, devenite practică generalizată de ambele laturi ale «baricadei». Nu m-am înşelat, deşi aş fi preferat rolul de falsă Casandră", spune Cornea.

Pentru Răzvan Theodorescu, ultimii 20 de ani au reprezentat o perioadă în care a cunoscut mult mai bine psihologia poporului român. "Un popor pe care îl iubesc, pe care caut să-l înţeleg, a cărui istorie şi civilizaţie am încercat să le cuprind în cărţile şi studiile mele. Abia în ultimii ani am înţeles că - şi aici îmi iau îngăduinţa de a mă autocita - România noastră incomparabilă este ca nevasta mitocanului care vrea să fie bătută din dragoste", notează Theodorescu.

"După căutările febrile şi gafele inerente din anii '90, după un moment relativ fast pe care îl plasez în prima jumătate a acestui deceniu, a venit catastrofa naţiunii de după 2005, acutizată în 2008-2009. Orizontul speranţelor mele este departe, undeva după 2014 şi este legat nu de politicieni, ci de generaţia studenţilor mei", completează acesta.

"Românii se urăsc, azi, mai mult decât oricând. Intelectualii au dat tonul... Alegerile recente m-au dezamăgit. Ce spun? M-au exasperat. Democraţia este ciuruită...ca să reiau o vorbă remarcabilă", spune şi Eugen Simion.

"Îmi vine în minte o replică dintr-o piesă a lui Caragiale pe care n-a terminat-o şi este o continuare a «Nopţii furtunoase», mi se pare foarte semnificativă pentru situaţia noastră, şi sună aşa: "Progres, mare progres, n-am ce zice, dar şi lichele multe". Cam asta este şi România la 20 de ani de la Revoluţie", consideră Theodor Paleologu.

Material de Laura Mitran, laura.mitran@mediafax.ro.