Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, la 10:30, aceeaşi situaţie se înregistra şi în judeţul Buzău, pe E85, în zona Râmnicu Sărat.
Poliţia Rutieră recomandă şoferilor să adopte o conduită preventivă pe toată durata deplasării. Este necesar să se ruleze cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor de drum, iar fiecare manevră în trafic să se facă numai după o temeinică asigurare.
Poliţiştii recomandă, de asemenea, ca luminile de întâlnire ale autovehiculelor să fie aprinse ziua pe toate categoriile de drumuri. În condiţii de ceaţă densă, trebuie folosite şi cele de ceaţă.
Şoferii au obligaţia conducătorilor de vehicule de a circula în aceste condiţii meteorologice neprielnice cu o viteză care să nu depăşească 30 de km/h în localităţi sau 50 de km/h în afara lor.