FOCUS: Românii repatriaţi din Japonia au rememorat momentul cutremurului, dar vor să se întoarcă

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial luni, 21 martie, ora 00:40)

Urmărește
6 afișări

Cei câţiva români care au fost repatriaţi, duminică noaptea, din Japonia au fost critici la adresa autorităţilor de la Bucureşti, ceea ce îi uneşte fiind amintirile despre experienţele trăite şi dorinţa de a se întoarce, la un moment dat, în Japonia.

Elena Abe, din Miaghi, una dintre zonele cel mai puternic afectate de tsunami-ul produs după cutremur s-a întors împreună cu soţul şi cei doi copii şi spune că acum, în Japonia, "pluteşte moartea în aer".

"Toate străzile pe unde mergeam la serviciu, toate străzile…nu mai există nimic. Sunt numai bărci şi maşini aruncate una peste alta, peste acoperiş, peste tot. Nu mai există case, nu mai există magazine, nu mai există nimic ", povesteşte Abe.

Femeia este supărată din cauza preţului cerut de autorităţi pentru repatriere - de 1.000 de euro pentru adulţi şi de 500 de euro pentru copii – pe care îl consideră mult prea mare. "Mi se pare exagerat", spune femeia, convinsă că, dacă repatrierea s-ar fi făcut gratuit, ar fi fost mult mai multe persoane care să se întoarcă în România, cetăţeni care nu-şi permit să plătească această sumă.

Plata propriu-zisă însă nu a făcut-o dar atât ea cât şi ceilalţi români au semnat liste. Pentru cazarea la Seul, românii urmau să mai plătească 100 de euro, dar ei nu au achitat nici această sumă, deoarece au considerat că nu ar fi fost corect. Elena Abe îşi plănuise să vină în vacanţă la vară în România, întoarcerea neprevăzută acasă fiind o "urgenţă".

Îşi aminteşte cu emoţie cum a fost momentul în care a început seismul dar şi ceea ce a urmat:: "Eram în casă. Prima dată a început ca un cutremur normal, am crezut că se opreşte. Mă uitam la televizor, era chiar primul-ministru care vorbea la televizor. Şi dintr-o dată a început să se zguduie, s-a luat curentul şi a fost un sunet pe care nu l-am auzit nici în cele mai groaznice filme de groază ". Mai îşi aminteşte că, după cutremur, "s-a făcut complet linişte". A stat la socri de atunci dar pentru că nu mai există nimic de mâncare, iar cozile la benzină sunt " interminabile " s-a hotărât să revină în România, unde va locui la părinţi şi la fratele ei. Şi, mai spune femeia, vrea să revină în Japonia împreună cu familia sa.

O altă femeie din Tokyo, mamă a doi copii, spune că a simţit cutremurul foarte puternic, dar nu de la început."Eram în casă, a început să se scuture casa şi am zis «ah, cutremur», ca de obicei! Dar a început şi mai tare, şi mai puternic, a început să cadă tot prin casă. M-am gândit la copii , era ora la care trebuia să vină de la şcoală", rememorează.

Copiii săi îşi amintesc destul de relaxaţi despre experienţa seismului. "Eram afara şi a tremurat ", a povestit băiatul în vârstă de aproape zece ani, mărturisind că s-a speriat. Sora lui, care are în jur de opt ani, mai curajoasă, a spus că nu s-a speriat: "Eu eram în şcoală, înăuntru, şi vroiam să mă duc acasă, dar s-a scuturat", a spus ea zâmbind şi povestind că au ieşit toţi copiii în curtea şcolii. Copiii - ambii născuţi în Japonia - s-au întors duminică alături de mama lor, plecată în Japonia din Curtea de Argeş. "Soţul a rămas acolo, vede ce se întâmplă şi vine şi el ", a mai spus femeia.

Şi ea a fost nemulţumită că i s-au cerut bani de către autorităţile române pentru cazarea la Seul. "Ni s-a spus că ne costă 100 de euro cazarea de persoană. La care noi am refuzat, pentru că nu fuseserăm anunţaţi. Am dormit fără să plătim deocamdată ", îşi încheie peripeţiile.

O aeronavă TAROM cu destinaţia Bucureşti - Tokyo – Bucureşti, a aterizat, duminică noaptea la Otopeni având la bord aproape 30 de români repatriaţi din Japonia, majoritatea femei şi copii.

(Serviciul FOTO al MEDIAFAX vă pune la dispoziţie imagini de la eveniment. )


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici