- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Video FOCUS: Turul Senatului va începe cu "porţile deschise" şi va sfârşi într-un tunel subteran
Contribuabilii doritori să cunoască interiorul Senatului vor putea trece, la sfârşitul lui mai, prin biroul preşedintelui Mircea Geoană, sala de plen şi vor descinde în subteranul clădirii, unde vor putea să parcurgă, la picior, un tunel de peste 100 de metri, care face ieşirea către bulevard.
Turul Senatului va începe, potrivit organizatorilor, la Intrarea A1, dinspre Calea 13 Septembrie, vizitatorii urmând să urce scara monumentală din marmură spre nivelul P1.
Cei care vor participa la evenimentului "Zilele Porţilor Deschise la Senat" vor putea vizita, în ordine, cabinetul preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, Salonul oficial, centrul de presă, zona casetelor pentru informarea senatorilor, foaierul sălii de plen, sala de plen a Senatului, Sala Avram Iancu, Sala Constantin Stere, Salonul Alb, periplul urmând să se încheie cu o vizită în subsolul Senatului, la nivelul - 9 metri.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Protest la Universitate, în București, față de Călin Georgescu: „Iubirea de țară nu e legionară”
-
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între Elena Lasconi şi Marcel Ciolacu / Călin Georgescu pe primul loc cu 22,94%
-
Elena Lasconi, mesaj către diaspora: „Vom construi o Românie în care să vă întoarceţi”
-
Nicolae Ciucă a demisionat din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal
Traseul a fost străbătut în avanpremieră de jurnalişti, vineri, o primă constatare fiind că în biroul lui Geoană se află un şemineu funcţional, aprovizionat cu lemne, dar de la care al doilea om în stat nu a simţit nevoia să se încălzească.
Pe biroul lui Geoană, jurnaliştii au putut vedea, printre altele, o minge de rugby cu autografe, primită de acesta de la echipa CSM Ştiinţa Baia Mare, două fotografii, una de familie şi alta în care familia Geoană se află în Biroul Oval, la Casa Albă, alături de fostul preşedinte Bill Clinton.
Pe masa preşedintelui Senatului mai sunt stivuite Biblia, Regulamentul Senatului, al Camerei Deputaţilor, şi Regulamentul pentru şedinţele reunite, Statutul PSD, "America, Europa şi modernizarea României" şi "Cădere liberă", de Grigore Zanc.
Vizita făcută de jurnalişti a continuat cu Salonul Oficial, Sala Avram Iancu, sala în care au loc şedinţele Biroului permanent al Senatului, Salonul Alb, precum şi cu sala în care se desfăşoară şedinţele în plen ale Senatului.
Staff-ul tehnic care i-a însoţit pe jurnalişti a explicat că accesul vizitatorilor în sălile Senatului va fi limitat, astfel încât să se evite producerea unor distrugeri, aşa cum s-a întâmplat cu ocazia "Porţilor deschise la Camera Deputaţilor", unde pielea de Cordoba a fost tăiată şi scrisă cu pixul, iar unii dintre vizitatori au plecat luând ca suvenir ciucuri de la draperii.
Episodul subteran al periplului se va consuma în subsolul clădirii, unde va putea fi străbătut pentru prima dată un tunel de 127 de metri aflat la nivelul - 9, prin care se iese către Bulevardul Naţiunilor Unite.
Ziariştii care au participat la vizita de documentare a traseului au ajuns în subsolul Senatului, la nivelul - 9 metri, coborând pe o scară circulară de aproximativ cincizeci de metri. Subsolul Senatului include, în partea amenajată, printre altele, spaţii de lucru pentru personalul din serviciile acestei Camere, spaţii destinate depozitării de echipamente şi materiale, un depozit de arhivă şi o sală de informare, documentare şi studii.
Tunelul, care porneşte de sub corpul A1 al Senatului permite ieşirea din subsol în Bulevardul Naţiunilor Unite, fiind folosit pentru aprovizionare, evacuare şi activităţi tehnice, aici aflându-se centrala de ventilaţie, punctual termic, grupul electrogen şi anexe ale unităţilor de alimentaţie publică din Senat. Potrivit organizatorilor, deplasarea prin tunel va oferi vizitatorilor posibilitatea de a observa elementele de rezistenţă ale clădirii Palatului Parlamentului, cu detalii ale modului au fost executate armarea şi diafragmele de beton.
Personalul tehnic care i-a însoţit pe ziarişti pe traseul care va fi urmat de vizitatori în data de 28 şi 29 mai a explicat că, la realizarea clădirii, calculele de rezistenţă au fost făcute astfel încât aceasta să poată face faţă unui cutremur de peste opt grade pe scara Richter.
Tunelul nu este finisat, iar lipsa unei bune izolaţii face ca în unele locuri apa să se infiltreze prin tavan şi să se strângă deja în câteva bălţi, organizatorii trăgând speranţa că în zilele de vizită nu va ploua. Vizitatorii vor trebui, de asemenea, să ocolească, din loc în loc, materialele de contrucţii depozitate de-a lungul tunelului.
În consecinţă, vor fi luate unele măsuri pentru protecţie, urmând să fie contruite scări de lemn şi balustrade, şi afişate, la loc vizibil, instrucţiuni pentru siguranţa celor care vizitează tunelul.
De asemenea, pentru siguranţa celor care vor veni să vadă Senatul şi subsolul acestuia, organizatorii vor aduce un echipaj SMURD, care va fi pregătit să intervină în caz de nevoie.
Potrivit secretarului general al Senatului, Ioan Moraru, vizitatorii vor fi organizaţi în grupuri de câte cincizeci de persoane, care vor fi însoţite de câte doi sau trei angajaţi ai Senatului, traseul urmând să fie parcurs în circa o oră şi jumătate - două ore.
El a spus că Senatul a obţinut sprijinul primarului general Sorin Oprescu, astfel încât vizitatorii vor fi aşteptaţi în parcarea din Piaţa Constituţiei de autobuze care le vor asigura transportul.
Secretarul general al Senatului a precizat că evenimentul nu va presupune cheltuieli din bugetul acestei Camere, eventualele costuri urmând să fie acoperite din sponsorizări.
(Material realizat de Eliana Rădulescu, eliana@mediafax.ro).
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO