Prima pagină » Social » Caraş-Severin: O familie s-a rătăcit pe munte, în zona Poiana Mărului. Unul dintre copii nu a fost găsit

Caraş-Severin: O familie s-a rătăcit pe munte, în zona Poiana Mărului. Unul dintre copii nu a fost găsit

O familie din Arad formată din părinţi şi doi copii s-a rătăcit marţi seară pe munte, în zona Poiana Mărului, din judeţul Caraş-Severin, trei dintre persoane fiind găsite de salvamontişti. Unul dintre copii, un adolescent care plecase după ajutor, este căutat în continuare.

Şeful Serviciului Salvamont Caraş-Severin, Valentin Balaban, a declarat miercuri corespondentului MEDIAFAX că salvamontiştii au început marţi seară căutarea unei familii din Arad – părinţii şi doi copii minori – care s-a rătăcit în zona Poiana Mărului.

Miercuri dimineaţă, ei au reuşit să ia legătura cu părinţii şi cu unul dintre copii, dar băiatul cel mare al familiei este în continuare căutat.

„Este adevărat că i-am găsit pe trei dintre cei patru dispăruţi, dar este foarte greu să ajungem la ei. Este aproape incredibil cum au putut să ajungă acolo. Băieţii de la Serviciul Salvamont au plecat încă de aseară (marţi seară – n.r.) după ei, imediat ce a fost anunţată dispariţia lor, dar au fost găsiţi abia astăzi (miercuri – n.r.) la prima oră”, a spus Balaban.

Potrivit sursei citate, marţi seară, unul dintre copiii familiei a plecat după ajutor, dar s-a rătăcit.

„Băiatul, care are 16-17 ani, a coborât singur, încercând să vină după ajutor pentru părinţii şi fratele lui. Despre el nu ştim încă nimic. Zona este periculoasă, iar el nu avea lanternă, nu avea nimic, nu era echipat corespunzător”, a declarat Valentin Balaban.

Mai multe echipe de salvamontişi şi alpinişti continuă să îl caute pe băiatul rătăcit pe munte.