"Modificarea legii prin statutul procurorilor, a procedurii de numire a acestora în funcţiile de conducere, trebuie, în opinia mea, văzută prin prisma raportului de ţară şi, dacă citiţi acest raport, veţi vedea că este exprimat destul de limpede faptul că stabilitatea cadrului legilativ – organizarea şi funcţionarea Ministerului Public – este un criteriu important de apreciere a îndeplinirii obiectivelor mecanismului de verificare şi cooperare", a declarat jurnaliştilor, joi, Cătălin Predoiu, prezent la Consiliul Superior al Magistraturii.
Din această perspectivă, Predoiu consideră că că nu era cel mai potrivit moment "ca să se umble la aceste proceduri acum".
"Continuitatea instituţională (DNA-n.r.) este necesară şi trebuie subliniată. În particular, procedurile de numire şi revocare pentru posturile de nivel înalt trebuie menţinute", se arată în raportul tehnic pe justiţie al Comisiei Europene, făcut public lîn una iulie la Bruxelles.
Plenul Senatului a aprobat, marţi, cu 78 de voturi "pentru" şi 46 de voturi "împotrivă", propunerea de modificare a Legii 303/2004 privind Statutul magistraţilor, iniţiată de senatorul PC Rodica Stănoiu şi deputatul PSD Florin Iordache, şi completată în Comisia juridică a Senatului.