Fondurile alocate programului "Casa Verde" în Harghita, depăşite în prima zi de depunere a cererilor

Fondurile alocate celei de-a doua sesiuni a programului "Casa Verde" în Harghita au fost depăşite în prima zi de depunere a cererilor, iar suma necesară pentru acoperirea tuturor solicitărilor depuse până în prezent este de trei ori mai mare faţă de cea alocată iniţial judeţului.

Urmărește
28 afișări

Directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Harghita, Bernadt Zelma, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că, în prima zi de depunere a dosarelor de finanţare nerambursabilă privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, au fost depuse 281 de solicitări, cu 31 mai multe faţă de câte ar putea fi acoperite de suma acordată judeţului.

"Judeţului Harghita i-a fost alocată în această sesiune, din bugetul Fondului pentru Mediu, suma de 1,54 de milioane de lei, pe care am depăşit-o în prima zi. Banii erau suficienţi pentru 250 de cereri şi noi am înregistrat 281 de dosare", a precizat Bernadt Zelma.

Potrivit sursei citate, în urma unei discuţii între conducerea APM Harghita şi cea a Administraţiei Fondului pentru Mediu, s-a decis că va avea loc o relocare a sumelor acordate prin programul "Casa Verde" şi că procesul de preluare a dosarelor celor interesaţi poate continua.

La APM Harghita, şapte angajaţi se ocupă exclusiv de programul "Casa Verde", lucrând şi câte 12 ore pe zi pentru preluarea dosarelor noi şi, în paralel, pentru încheierea deconturilor sesiunii de anul trecut.

"Până astăzi (miercuri - n.r.) au fost depuse 810 solicitări, iar suma necesară decontării acestora este de 4,86 de milioane de lei, adică de trei ori mai mare faţă de cea alocată iniţial judeţului nostru şi numărul persoanelor interesate, care sporesc zilnic pe listele de aşteptare, este din ce în ce mai mare", a explicat directorul APM Harghita.

Cele mai multe solicitări, aproximativ 86 la sută, sunt pentru instalarea panourilor solare, aproape 14 la sută sunt pentru instalaţiile de producere a energiei termice pe bază de biomasă şi doar două cereri au fost depuse pentru instalarea pompelor de căldură.

Numărul mare de solicitări de finanţare nerambursabilă privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă este explicat de directorul APM Harghita prin iernile lungi şi geroase din judeţ.

"Interesul pentru programul «Casa Verde» în Harghita este pe deplin justificat dacă ne gândim că aici iarna durează cel puţin şase luni pe an, iar asta înseamnă facturi lunare uriaşe la întreţinere. Sursele de energie regenerabilă sunt agreate de locuitorii harghiteni în primul rând pentru costurile reduse de producere a căldurii şi a apei calde, dar şi pentru că sunt mult mai prietenoase cu mediul înconjurător", a concluzionat Bernadt Zelma.

În 2010, judeţul Harghita s-a clasat pe primul loc la nivel naţional din punctul de vedere al interesului manifestat de locuitori pentru programul "Casa Verde", cu un număr de 1.295 de cereri depuse la APM.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici