Potrivit şefului Poliţiei Rutiere Timiş, Florin Bolbos, accidentul s-a produs în jurul orei 7.10, din cauza unui vatman care nu a respectat distanţa legală faţă de autovehiculul din faţă. Conform sursei citate, tramvaiul condus de vatmanul în cauză a intrat în spatele celuilalt autovehicul.
În urma impactului, care a fost uşor, două persoane dintr-un tramvai s-au dezechilibrat şi au căzut, fiind rănite uşor. Conform sursei citate, nu a fost necesară intervenţia ambulanţei.
De asemenea, în urma accidentului circulaţia tramvaielor în zonă a fost întreruptă timp de aproximativ o jumătate de oră, fără însă ca traficul maşinilor să fie afectat.
Şeful Poliţiei Rutiere Timişoara a mai spus că cercetările în acest caz continuă pentru a se stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.