Potrivit Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Constanţa, echipe comune de investigatori, din cadrul IJPF Constanţa, DIICOT, DGIPI şi poliţişti ai IGPR, au desfăşurat, marţi, concomitent, o acţiune de control în 12 puncte din zona localităţilor constănţene Cumpăna, Nicolae Bălcescu, Topalu, Medgidia, Costineşti şi Constanţa, unde au descoperit 26 de utilaje de mare capacitate – tractoare, buldozere, pick-hammere, excavatoare, vibrocompactoare şi alte tipuri, care ar fi furate din spaţiul Uniunii Europene.
Zece dintre aceste utilaje au fost duse la sediul IJPF Constanţa, celelalte 16 fiind lăsate în custodia utilizatorilor pi urmând ca, sub coordonarea procurorilor de caz, poliţiştii de frontieră să facă verificări complexe asupra autenticităţii plăcuţelor de înmatriculare, codurilor VIN, a documentelor legale necesare achiziţionării, deţinerii şi utilizării acestora.
La o primă evaluare a celor 26 de utilaje, unele fiind noi, iar altele second-hand, valoarea totală a acestora se ridică la aproximativ 2.300.000 de euro.
Tot în cadrul operaţiunii de marţi au fost descoperite două autoturisme furate din Germania şi Italia în anul 2009. Maşinile au fost reţinute pentru continuarea cercetărilor, iar celor doi cetăţeni români în folosinţa cărora au fost descoperite le-au fost întocmite lucrări penale pentru complicitate la furt.
O acţiune similară a poliţiştilor de frontieră a avut loc la începutul lunii martie în alte opt locaţii din judeţul Constanţa, într-un alt dosar cu utilaje care ar fi fost furate. În acest dosar, aflat în coordonarea structurii centrale a DIICOT, au fost reţinute pentru cercetări 20 de utilaje de construcţie şi lucrări agricole, evaluate la două milioane de euro.