Fost director executiv al Casei de pensii din Vrancea, condamnat

Fostul director executiv la Casa Judeţeană de Pensii Vrancea a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

Urmărește
46 afișări

În 21 ianuarie, ICCJ a decis menţinerea deciziei Curii de Apel Galaţi, prin care Andrei Coman a fost condamnat la trei ani închisoare cu suspendare sub supraveghere pe un termen de încercare de 6 ani pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, a informat, luni, Direcţia Naţională Anticorupţie.

Totodată, instanţa i-a interzis lui Coman exercitarea următoarelor drepturi pe o perioadă de patru ani după executarea pedepsei principale: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii.

Potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în perioada 2004 - februarie 2005, Andrei Coman, în calitate de director executiv la Casa Judeţeană de Pensii Vrancea, a pretins şi primit, atât direct cât şi indirect, de la reprezentantul legal al unei societăţi comerciale din Vaslui, suma de 15.700 de lei pentru a aproba încheierea unui contract de prestări servicii de legătorie şi selectare-organizare arhivă între instituţia pe care o conducea şi firma din Vaslui.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici