- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Fost prefect de Argeş, acuzat de intervenţie în eliberarea ilegală a permiselor auto
Fostul şef al Serviciului Permise Auto Argeş a declarat, vineri, la Curtea de Apel Târgu Mureş, că la instituţia pe care o conducea se făceau intervenţii de la toate nivelurile, nominalizându-l în acest sens pe fostul prefect de Argeş Ion Cârstoiu.
Fost prefect de Argeş, acuzat de intervenţie în eliberarea ilegală a permiselor auto (Imagine: Mediafax Foto)
Gheorghe Vlăsceanu, unul dintre inculpaţii în dosarul permiselor eliberate fraudulos în Argeş, a declarat, în faţa Curţii de Apel Târgu Mureş, că la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule (SPCRPCIV) Argeş se făceau intervenţii de la toate nivelurile, el nominalizându-l în acest sens pe fostul prefect de Argeş Ion Cârstoiu.
La prima audiere din acest dosar a fostului şef al SPCRPCIV Argeş, comisarul-şef Gheorghe Codruţ Vlăsceanu, acesta a spus că, începând din 2005, prefectul de atunci din Argeş, Ion Cârstoiu, a început să decidă componenţa comisiei de examinare pentru permisele auto şi ar fi intervenit frecvent pentru anumite persoane.
ULTIMELE ȘTIRI
-
O navă a Rusiei s-a scufundat în largul Spaniei în urma unei explozii. De ce analișii privesc accidentul cu suspiciune
-
Nou record al numărului de investitori activi la Bursa de Valori
-
Cum sărbătoresc europenii Crăciunul? Tradiţii unice şi fascinante din diferite culturi
-
Israelul vrea ca grupul rebel Houthi să fie desemnat organizaţie teroristă
"Uneori venea cu persoanele şi zicea să verifice dosarul. Eram sunat de la toate instituţiile, de la toate nivelurile, din tot Piteştiul. Se făceau presiuni pe tot ce însemna birou de permise şi înmatriculări. Prefectul făcea frecvent astfel de intervenţii, la mine, la Voinea sau la şeful de birou Crăciun”, a declarat Vlăsceanu.
El a susţinut că i-ar trebui "multe pagini” ca să indice toate persoanele care au făcut astfel de intervenţii, poliţişti, copii de poliţişti şi chiar prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Argeş din 2007, pe care nu l-a nominalizat, dar despre care a spus că ar fi intervenit telefonic pentru o nepoată.
Vlăsceanu a susţinut, însă, că nu a impus niciodată niciunui subordonat să promoveze pe cineva în mod nemeritat la examenul pentru permisul auto şi că nu ştie dacă au fost distribuite preferenţial în sală chestionarele, foarte vechi şi deteriorate.
Bărbatul a afirmat că nu a raportat forurilor superioare intervenţiile care se făceau.
Mai mult, el a susţinut că pe 17 dintre inculpaţii arestaţi alături de el nu i-a cunoscut, iar cu alţii este doar prieten de mai mulţi ani, nefiind în niciun caz vorba de constituirea unui grup infracţional organizat la nivelul serviciului pe care îl conducea.
În plus, a spus acesta, unele dintre persoanele inculpate în proces nu au reuşit să treacă examenul pentru permisul de conducere.
Totodată, Vlăsceanu a reclamat că la audierile de la DNA Bucureşti, precum şi în prezent, la audierile de la Serviciul Teritorial din Piteşti al DNA, s-ar fi făcut presiuni asupra martorilor şi asupra altor persoane audiate pentru a da declaraţii contra sa, promiţându-li-se în schimb punerea în libertate.
Instanţa a stabilit, vineri, un nou termen de judecată în acest dosar pentru data de 12 martie, având în vedere că dosarul va trebui transmis la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după ce un avocat a făcut recurs la decizia de joi a Curţii de Apel Târgu Mureş, privind netrimiterea dosarului la Curtea Constituţională, după invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate.
La termenul de vineri, instanţa a decis şi amendarea unui al doilea avocat din acest dosar, Caius Chişiu, care şi-a lăsat un coleg să îl substituie, dar nu a revenit în termenul promis de o jumătate de oră. Amenda dictată împotriva acestuia ajunge la 800 de lei.
Curtea de Apel Târgu Mureş a respins, joi, cererea unuia dintre avocaţi în dosarul permiselor obţinute fraudulos în Argeş privind o excepţie de neconstituţionalitate legată de posibilitatea DNA de a prelucra înregistrările telefonice. Excepţia de neconstituţionalitate fusese ridicată, la termenul de joi al procesului, de către avocatul Ion Cazacu, ce îl reprezintă pe fostul ofiţer de poliţie Vasile Voinea, iar cerere acestuia viza neconstituţionalitatea unor dispoziţii din Legea de organizare şi funcţionare a DNA, care prevede că procurorii anticorupţie au posibilitatea să intercepteze, să redea şi să prelucreze aceste înregistrări. Avocatul a susţinut că a descoperit, cu ocazia studierii dosarului la DNA, pasaje în care ceea ce se auzea pe bandă nu era transcris corect.
Citeşte şi
Cei 28 de acuzaţi din scandalul permiselor, deferiţi justiţiei de DNA
ICCJ: Cele 22 de persoane inculpate în cazul permiselor rămân în arest
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.