Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia l-au trimis pe Gheorghe Hânsă în judecată în anul 2014, acuzându-l de abuz în serviciu.
Procurorii l-au trimis în judecată şi pe fiul fostului primar, pentru că ar fi intermediat atribuirea ilegală a contractelor dintre Primăria Cernavodă condusă de tatăl său şi două societăţi comerciale, însă acesta a fost achitat de Curtea de Apel Constanţa.
Judecătorii Curţii de Apel Constanţa l-au condamnat pe fostul primar la 4 ani şi 10 luni de închisoare, după ce i-au contopit două sentinţe definitive, prima de 3 ani şi 8 luni, iar a doua de 3 ani şi 6 luni.
Contractele pentru care a fost condamnat primarul făceau referire la lucrări de amenajare şi protejare a Tumulului nr. 1 din Cernavodă şi la deszăpezire.
Şi în prima condamnare, magistraţii l-au găsit vinovat pe fostul primar din Cernavodă tot pentru abuz în serviciu în formă continuată.
Pentru că are 74 de ani, Gheorghe Hânsă va executa doar o treime din pedeapsă, adică maxim 1 an şi 7 luni.