Magistraţii Curţii de apel Constanţa au respins, miercuri, ca nefondate, apelurile declarate de DNA Constanţa şi partea civilă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, împotriva sentinţei penale a Tribunalului Tulcea, care dispusese condamnarea la doi de ani închisoare cu suspendare a fostului primar al oraşului Măcin, Andone Ichim. Judecătorii au admis apelul declarat de fostul primar împotriva aceleiaşi sentinţe penale, astfel că a desfiinţat, în parte, sentinţa penală.
Judecând în fond, magistraţii Curţii de Apel Constanţa au dispus achitarea lui Andone Ichim.
În schimb, judecătorii au decis ca Andone Ichim să fie obligat la plata despăgubirilor în sumă de 156.839,26 lei şi a accesoriilor fiscale calculate de la data efectuării fiecărei plăţi şi până la data achitării efective a debitului, despăgubiri aferente Campaniei 2007.
Totodată, APIA este obligată la plata parţială a cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel, în sumă de 500 de lei.
Decizia de miercuri a Curţii de Apel Constanţa este definitivă.
În decembrie 2014, procurorii DNA Constanţa au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate a lui Andone Ichim, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, ceea ce a avut drept rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.
Astfel, în rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că în cursul anului 2007, Ichim, în calitate de primar al oraşului Măcin, a formulat o cerere de acordare a sprijinului pe suprafaţă pentru anul respectiv, în numele Consiliului Local al oraşului Măcin, cerere înregistrată în evidenţele Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean Tulcea la data de 8 mai 2007. El era acuzat că a solicitat acordarea sprijinului pentru o suprafaţă totală de 959,16 hectare de păşune, fiind acceptată la plată suprafaţa de 927,802 hectare de păşune, în condiţiile în care, conform înscrisurilor doveditoare ale dreptului de proprietate, unitatea administrativ teritorială era îndreptăţită să primească sprijin doar pentru suprafaţa de 316,89 hectare de păşune.
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 156.839,26 lei, reprezentând cuantumul sumelor constituind plăţi efectuate către beneficiarul Consiliul Local Măcin Tulcea, aferente campaniei 2007.