Fost secretar de stat: Profesorii nu cunosc Codul Etic. Nu a existat o dezbatere în cancelarii

Fostul secretar de stat în Ministerul Educaţiei Oana Badea spune că dascălii nu cunosc proiectul Codului Etic, întrucât acesta nu a fost supus unei dezbateri autentice în cancelarii, deşi ideea a fost lansată în 2012, şi susţine că unele prevederi pot duce la abuzuri în ce îi priveşte pe profesori.

Urmărește
702 afișări
Imaginea articolului Fost secretar de stat: Profesorii nu cunosc Codul Etic. Nu a existat o dezbatere în cancelarii

Oana Badea, fost secretar de stat în Ministerul Educaţiei (Imagine: Liviu Chirica/ Arhiva Mediafax Foto)

Puteţi dezbate prevederile Codului etic din educaţie aici.

Oana Badea a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că în 2012, când era secretar de stat pentru învăţământul preuniversitar în Ministerul Educaţiei, au început demersurile pentru redactarea unui cod etic, iar lansarea acestei idei s-a făcut la Alba Iulia, unde a avut loc prima întâlnire a Consiliului Naţional de Etică.

"În calitate de secretar de stat, am dat drumul redactării Codului Etic de către Consiliul Naţional de Etică în primăvara lui 2012, or noi suntem acum în 2014 şi, după nu ştiu câte breaking news-uri care vorbesc despre ce nu ar trebui să se întâmple în spaţiul şcolii şi abia în al doisprezecelea ceas, ministerul se gândeşte să îl introducă în învăţământ", a spus Badea.

Oanea Badea a criticat faptul că acest Cod Etic nu a fost dezbătut în şcoli, astfel că mulţi dintre dascăli nu cunosc prevederile lui.

"Au curs doi ani în care nu s-a mişcat nimic, nu a existat o dezbatere autentică în cancelarii. Dascălii nu au cunoştinţă de prevederile înscrise în acest document. Puteţi intra în orice cancelarie să vedeţi câţi au citit Codul de Etică, de altfel pus anul trecut pe un site. O dezbatere autentică presupunea o hârtie care pleca sub semnătura ministrului în toate unităţile de învăţământ şi care punea în mişcare mecanismul dezbaterii, tocmai ca să aibă greutate", a spus Badea.

Ea a adăugat că iniţiativa actuală a ministerului privind introducerea Codului Etic vine cu o nepermisă întârziere şi doar ca efect al unor cazuri mediatizate intens.

Potrivit sursei citate, în Codul Etic există şi anumite prevederi care pot fi abuzive pentru dascăli.

"În prevederile Codului de Etică pentru învăţământul preuniversitar există, din punctul meu de vedere, câteva articole în care sunt lăsate la voia întâmplării sau mai bine zis la aprecierea celor care trebuie să îl aplice anumite interpretări, formulări care pun managerul sau pe cei care fac parte din Consiliul de Etică să aprecieze dacă o faptă a fost intenţionată sau neintenţionată. Acest lucru lasă loc de foarte mult subiectivism şi, în consecinţă, lasă loc de abuzuri. Consecinţele sunt asupra dascălilor. Codul Etic se referă la comportamentul cadrelor didactice în interiorul unităţilor de învăţământ, dar şi în afara spaţiului şcolar. În consecinţă, Codul pune orice dascăl în ipostaza în care ar putea fi abuzat de interpretarea respectivă", a afirmat Badea.

Oana Badea este secretar general la nivel naţional al Organizaţiei de Femei a PDL şi a ocupat în Guvernul condus de Emil Boc funcţia de secretar de stat pentru învăţământul preuniversitar în Ministerul Educaţiei. Badea este de profesie cadru didactic.

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, nu a putut avansa, marţi, o dată la care Codul Etic va fi pus în dezbatere publică, precizând că acesta trebuie corelat cu modificări în Legea educaţiei, pentru care există un prim draft, neprezentat încă public.

Remus Pricopie a precizat că un cod etic nu trebuie făcut în biroul ministrului, ci după discuţii cu profesorii şi părinţii.

Ministrul a spus că există un prim draft de modificare a Legii educaţiei, care nu a fost încă făcut public, pentru că se mai aşteaptă opinii ale Departamentului juridic.

Mediafax.ro a lansat, luni, o platformă de dezbatere în care cititorii sunt invitaţi să se pronunţe asupra prevederilor propuse în proiectul de Cod etic din educaţie, principalele teme fiind legate de comportamentul profesorilor faţă de elevi, precum şi de combaterea corupţiei din şcoli.

Elaborarea unui astfel de cod a început acum câţiva ani, însă s-a oprit la stadiul de proiect, pentru că prioritate a avut Strategia anticorupţie în educaţie, aprobată printr-un ordin al Ministerului Educaţiei în 2013. Strategia face referire la Codul etic pentru învăţământul preuniversitar, Codul de referinţă al eticii şi deontologiei universitare, precum şi la monitorizarea activităţii Consiliului Naţional de Etică pentru Învăţământul Preuniversitar şi a Consiliului de etică şi management universitar.

Codul de etică a fost readus în actualitate odată cu scandalul izbucnit la sfârşitul anului trecut, în urma mediatizării unor imagini în care învăţătoarea Dana Blându, de la Şcoala 10 din Capitală, le cerea părinţilor bani pentru cadouri de Crăciun.

În urma scandalului de la Şcoala 10, premierul Victor Ponta a cerut, în 15 ianuarie, Ministerului Educaţiei finalizarea proiectului în termen de două săptămâni, însă acest proiect nu a ajuns până în prezent pe masa Guvernului.

În proiectul Codului de etică pentru învăţământul preuniversitar, aflat în curs de finalizare la Ministerul Educaţiei, le este interzisă profesorilor orice activitate care ar putea să ducă la fapte de corupţie. Traficul de influenţă şi favoritismul în procesul de evaluare la clasă sunt interzice, iar profesorii nu-i pot ameninţa pe elevi să le facă anumite servicii sau să le ofere cadouri, conform prevederilor din proiectul iniţiat de minister.

Codul de etică interzice colectarea de fonduri de la elevi sau de la părinţii acestora pentru cadouri sau pentru protocolul destinat cadrelor didactice implicate în organizarea şi desfăşurarea examenelor şi evaluărilor naţionale, olimpiadelor şi altor concursuri şcolare.

Totodată, proiectul Codului de etică prevede că profesorii nu pot face meditaţii cu elevii din unităţile de învăţământ unde îşi desfăşoară activitatea, în schimbul unor "avantaje materiale sau financiare". Cadrele didactice nu pot implica elevii în activităţi de partizanat politic şi de prozelitism religios, în cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar sau în afara acestora.

Profesorii trebuie să asigure egaliatea de şanse şi să promoveze principiile educaţiei incluzive, să respecte demnitatea fiecărui elev şi să recunoască meritului fiecăruia.

Cadrului didactic îi este interzis să fie profesorul propriului copil sau al unei rude până la gradul al treilea, cu excepţia situaţiei în care este singurul care predă disciplina respectă în unitatea şcolară în care lucrează, conform proiectului Codului de etică.

Puteţi dezbate prevederile Codului etic din educaţie aici.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici