- Home
- Social
- PLOIEŞTI , (17.02.2018, 17:21)
- Laura Petrescu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Fost sediu de primărie unde petrecea des cel mai mare dramaturg al României, I.L.Caragiale, ajuns o ruină. Clădirea riscă să se prăbuşeacă în orice moment - GALERIE FOTO
Fostul sediu al Primăriei din Mizil (Prahova), care a aparţinut lui Leonida Condeescu, bun prieten cu Ion Luca Caragiale, a ajuns o ruină şi stă să se prăbuşească, după ce autorităţile au rămas fără bani pentru consolidare. Un profesor declară că imobilul era cea mai frumoasă clădire din Mizil.
Urmărește
680 afișări
Fost sediu de primărie din Mizil, unde Caragiale petrecea des, ajuns o ruină din cauza lipsei de bani
Clădirea din Mizil în care a funcţionat Primăria şi care a aparţinut lui Leonida Condeescu, bun prieten cu Ion Luca Caragiale, riscă să se prăbuşească în orice moment.
În urmă cu şapte ani aici au început lucrări de consolidare, însă reabilitarea a fost sistată din lipsă de bani.
Primarul oraşului Mizil, Silviu Negraru, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că lucrările de reabilitare la clădire au început în anul 2011, după ce în 2010 a fost obţinută o finanţare de la Banca Mondială. Lucrările au durat un an, fiind apoi sistate.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Răspunde Guvernul Ciolacu 2 așteptărilor TALE, ca administrator al României în 2025? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Investiţiile străine din Bulgaria se prăbuşesc din cauza nesiguranţei economice şi politice
-
1,3 milioane de dolari pentru un ton de 276 de kilograme - un lanţ de restaurante de sushi a plătit a doilea cel mai mare preţ din istorie
-
Războiul din Ucraina. Zelenski: Forţele ruse şi nord-coreene au suferit pierderi importante în luptele din sudul regiunii ruse Kursk
”Clădirea a avut finanţare pentru lucrări de rezistenţă şi arhitectură, începând din 2010 a fost un proiect cu Banca Mondială prin Ministerul Dezvoltării. Din partea Ministerului Dezvoltării au fost alocaţi 500.000 de lei, sunt lucrările pe care le-aţi văzut executate. Pentru finalizarea proiectului cu tot cu arhitectură ar fi trebuit să fie din partea bugetului local o sumă destul de mare, undeva la 1.700.000 de lei. La vremea respectivă, era perioada anului 2011, criza a venit în toată ţara, nu au fost bani”, a declarat Negraru.
Din cei 500.000 de lei s-au făcut doar lucrări de consolidare în interior. Şi cum la bugetul local nu sunt bani pentru terminarea proiectului, edilul din Mizil spune că se încearcă găsirea unei soluţii de finanţare, mai ales că la ultimul cutremur de săptămâna trecută din judeţul Buzău, care s-a simţit şi la Mizil, clădirea a fost afectată, structura de rezistenţă a acoperişului dovedindu-se slăbită.
Edilul spune că imobilul este deosebit de important pentru urbe, mai ales că aici veneau des Caragiale sau fratele lui Mihai Eminescu: ”Acolo au fost Caragiale, Eminescu. Leagă foarte mult Mizilul de istoria artistică a României. E o clădire foarte importantă pentru mizileni”.
La rândul său, profesorul Viorel Şoldea a declarat că imobilul a fost o “bijuterie”.
“Cea mai frumoasă clădire din oraş. Ea se datorează familiei Condeescu. Aceasta a construit-o, aşa cum se obişnuia în perioada de început a secolului trecut, în manieră eclectică, în partea superioară se observă stilul romanic, se observă decoraţiunile de tablă în manieră neoclasică, coloanele sunt în manieră neoclasică, au partea superioară mai mică în diametru, mai late jos. (...) De o frumuseţe inegalabilă. Interiorul avea un hol cu un şemineu aproape cât înălţimea sălii, cu nişte decoraţiuni extraordinare care s-au prăbuşit la cutremurul din 1977 şi nu au mai fost recuperate. Cutremurul din '91 a mai afectat-o puţin, dar a fost refăcută”, a declarat Şoldea.
Potrivit profesorului, în această clădire veneau des Matei Eminescu, fratele lui Mihai Emiescu, şi Ion Luca Caragiale, bun prieten cu Leonida Condeescu: ”Are o poveste frumoasă. Pe aceste scări Leonida Condeescu, Matei Eminescu şi marele Caragiale au intrat şi s-au ospătat din vinurile bune pe care le avea familia Condeescu”.
“Ultimul cutremur, cel din '91, m-a prins în clădire. Fugeau toţi cei care erau candidaţi, am rămas pe loc, ştiam că nu se prăbuşeşte, că este foarte rezistentă. Nu s-a lucrat cum trebuie. Trebuia să fie demult gata. E cea mai frumoasă clădire din Mizil. Nimeni, până acum, nu a reuşit să construiască ceva mai frumos, nimeni nu a fost în stare să realizeze o asemenea bijuterie”, a mai spus profesorul.
Până la terminarea lucrărilor, în faţa clădirii a fost amplasat un panou cu mesajul: ”Pericol de prăbuşire”.
Ion Luca Caragiale a scris o schiţă despre Leonida Condeescu din Mizil, intitulată ”O zi solemnă”: ”Zi-ntâi de mai stil nou 1900, zi de redeşteptare, ziua florilor, ziua triumfului primăverii, a fost ziua şi a unui alt mare triumf - triumful unei idei mari! ziua-n care s-a realizat în fine un ideal de multă vreme hrănit cu pasiune în sufletul celui mai neobosit dintre primarii urbani ai regatului, în sufletul bravului meu amic Leonida Condeescu, primar al urbei Mizil. Numai acela care a luptat în viaţa lui pentru o idee mare, numai acela care şi-a jertfit liniştea, odihna, totul pentru o cauză publică, numai acela poate înţelege importanţa zilei de 1 mai 1900”.
Citește pe alephnews.ro: Deficitul bugetar al României atinge cote alarmante în 2024. Ce ne așteaptă în 2025
Citește pe www.zf.ro: Dragoş Damian, Terapia Cluj: No, amu gata! Gata cu văicăreala, cu bocetele şi cu plânsetele! Sunteţi oameni de afaceri puternici, va faceţi de ruşine! Hai, la muncă în 2025, avem multă treabă!
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Ce trebuie să faci ca să ai succes în 2025? Un psihoterapeut a dezvăluit cinci lucruri pe care le poţi face în orice perioadă a anului. De ce nu funcţionează dorinţe precum „să pierd 5 kilograme” sau „să economisesc 10.000 de lei”
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Cum arată vila de 1 milion de euro în care locuiesc Ștefan Bănică Jr. și Lavinia Pîrva. Casa este construită pe 4 nivele
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe