Fost sediu de primărie unde petrecea des cel mai mare dramaturg al României, I.L.Caragiale, ajuns o ruină. Clădirea riscă să se prăbuşeacă în orice moment - GALERIE FOTO

Clădirea din Mizil în care a funcţionat Primăria şi care a aparţinut lui Leonida Condeescu, bun prieten cu Ion Luca Caragiale, riscă să se prăbuşească în orice moment.

În urmă cu şapte ani aici au început lucrări de consolidare, însă reabilitarea a fost sistată din lipsă de bani.

Primarul oraşului Mizil, Silviu Negraru, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că lucrările de reabilitare la clădire au început în anul 2011, după ce în 2010 a fost obţinută o finanţare de la Banca Mondială. Lucrările au durat un an, fiind apoi sistate.

”Clădirea a avut finanţare pentru lucrări de rezistenţă şi arhitectură, începând din 2010 a fost un proiect cu Banca Mondială prin Ministerul Dezvoltării. Din partea Ministerului Dezvoltării au fost alocaţi 500.000 de lei, sunt lucrările pe care le-aţi văzut executate. Pentru finalizarea proiectului cu tot cu arhitectură ar fi trebuit să fie din partea bugetului local o sumă destul de mare, undeva la 1.700.000 de lei. La vremea respectivă, era perioada anului 2011, criza a venit în toată ţara, nu au fost bani”, a declarat Negraru.

Din cei 500.000 de lei s-au făcut doar lucrări de consolidare în interior. Şi cum la bugetul local nu sunt bani pentru terminarea proiectului, edilul din Mizil spune că se încearcă găsirea unei soluţii de finanţare, mai ales că la ultimul cutremur de săptămâna trecută din judeţul Buzău, care s-a simţit şi la Mizil, clădirea a fost afectată, structura de rezistenţă a acoperişului dovedindu-se slăbită.

Edilul spune că imobilul este deosebit de important pentru urbe, mai ales că aici veneau des Caragiale sau fratele lui Mihai Eminescu: ”Acolo au fost Caragiale, Eminescu. Leagă foarte mult Mizilul de istoria artistică a României. E o clădire foarte importantă pentru mizileni”.

La rândul său, profesorul Viorel Şoldea a declarat că imobilul a fost o “bijuterie”.

“Cea mai frumoasă clădire din oraş. Ea se datorează familiei Condeescu. Aceasta a construit-o, aşa cum se obişnuia în perioada de început a secolului trecut, în manieră eclectică, în partea superioară se observă stilul romanic, se observă decoraţiunile de tablă în manieră neoclasică, coloanele sunt în manieră neoclasică, au partea superioară mai mică în diametru, mai late jos. (...) De o frumuseţe inegalabilă. Interiorul avea un hol cu un şemineu aproape cât înălţimea sălii, cu nişte decoraţiuni extraordinare care s-au prăbuşit la cutremurul din 1977 şi nu au mai fost recuperate. Cutremurul din '91 a mai afectat-o puţin, dar a fost refăcută”, a declarat Şoldea.

Potrivit profesorului, în această clădire veneau des Matei Eminescu, fratele lui Mihai Emiescu, şi Ion Luca Caragiale, bun prieten cu Leonida Condeescu: ”Are o poveste frumoasă. Pe aceste scări Leonida Condeescu, Matei Eminescu şi marele Caragiale au intrat şi s-au ospătat din vinurile bune pe care le avea familia Condeescu”.

“Ultimul cutremur, cel din '91, m-a prins în clădire. Fugeau toţi cei care erau candidaţi, am rămas pe loc, ştiam că nu se prăbuşeşte, că este foarte rezistentă. Nu s-a lucrat cum trebuie. Trebuia să fie demult gata. E cea mai frumoasă clădire din Mizil. Nimeni, până acum, nu a reuşit să construiască ceva mai frumos, nimeni nu a fost în stare să realizeze o asemenea bijuterie”, a mai spus profesorul.

Până la terminarea lucrărilor, în faţa clădirii a fost amplasat un panou cu mesajul: ”Pericol de prăbuşire”.

Ion Luca Caragiale a scris o schiţă despre Leonida Condeescu din Mizil, intitulată ”O zi solemnă”: ”Zi-ntâi de mai stil nou 1900, zi de redeşteptare, ziua florilor, ziua triumfului primăverii, a fost ziua şi a unui alt mare triumf - triumful unei idei mari! ziua-n care s-a realizat în fine un ideal de multă vreme hrănit cu pasiune în sufletul celui mai neobosit dintre primarii urbani ai regatului, în sufletul bravului meu amic Leonida Condeescu, primar al urbei Mizil. Numai acela care a luptat în viaţa lui pentru o idee mare, numai acela care şi-a jertfit liniştea, odihna, totul pentru o cauză publică, numai acela poate înţelege importanţa zilei de 1 mai 1900”.