Fost şef SIPI Ilfov: Procurorul Sâmpetru mi-a cerut să verific dacă e urmărit de detectivii soţiei

Fostul şef al SIPI Ilfov, Mihai Vlad, judecat pentru corupţie alături de foştii magistraţi Marcel Sâmpetru, George Bălan şi Georgeta Barbălată, a declarat în faţa judecătorilor ICCJ că Sâmpetru i-a cerut, la un moment dat, să verifice dacă pe urmele sale se află detectivi angajaţi de soţia sa.

Urmărește
637 afișări
Imaginea articolului Fost şef SIPI Ilfov: Procurorul Sâmpetru mi-a cerut să verific dacă e urmărit de detectivii soţiei

Fost şef SIPI Ilfov: Procurorul Sâmpetru mi-a cerut să verific dacă e urmărit de detectivii soţiei (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) l-a audiat, luni, pe fostul şef al Serviciului de Investigare şi Protecţie Internă (SIPI) Ilfov, Mihai Vlad, în dosarul în care acesta este judecat, pentru fapte de corupţie, alături de trei foşti magistraţi.

Judecătorii completului de la ICCJ l-au întrebat pe acesta despre toate acuzaţiile aduse de procurorii anticorupţie în actul de inculpare.

Astfel, întrebat în legătură cu pretinsele fapte de scurgeri de informaţii de la nivelul structurii pe care o conducea, Mihai Vlad le-a arătat judecătorilor că pe fostul procuror George Bălan îl cunoaşte din 2001, pe fostul procuror Marcel Sâmpetru, din 2008, ulterior, în 2011, acesta fiindu-i şi naş la cununia religioasă, iar pe fosta judecătoare Georgeta Barbălată, de la sfârşitul lui 2010, fiind cu aceasta în relaţie de amiciţie.

"Marcel Sâmpetru nu mi-a cerut niciodată să aflu dacă este interceptat sau nu un post telefonic. El a avut o perioadă dificilă la un moment dat, era foarte tensionat pe fondul unor probleme familiale. La acel moment, se simţea urmărit. El suspecta că este posibil să fie vorba despre detectivi particulari angajaţi de soţia sa, Mirela Sâmpetru, naşa mea de cununie. El m-a rugat atunci să întreb, în rândul relaţiilor mele, şi să încerc să aflu dacă este urmărit de detectivii naşei mele", le-a spus Vlad judecătorilor, încercând să explice de ce din interceptările anchetatorilor reiese că i s-a cerut să verifice dacă un număr de telefon este interceptat.

Fostul şef de serviciu secret le-a arătat judecătorilor că nu a dat curs cererii naşului său, pe motiv că această arie de activitate este una restrânsă şi că exista riscul să se afle rapid că face verificări, lucru ce ar fi dus la amplificarea unor tensiuni între el şi naşa sa, Marcela Sâmpetru.

Foştii procurori Marcel Sâmpetru şi George Bălan, judecătoarea de la ICCJ Georgeta Barbălată, suspendată din funcţie, şi fostul şef al SIPI Ilfov Mihai Vlad au fost trimişi în judecată, în aprilie 2013, pentru divulgarea unor informaţii nedestinate publicităţii, unele dintre acestea fiind din cauze ce privesc siguranţa naţională.

Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Marcel Sâmpetru, procuror şi consilier la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) la data comiterii faptelor, pentru patru fapte de instigare la săvârşirea infracţiunii de furnizare de informaţii nedestinate publicităţii şi pentru asociere în vederea săvârşirii infracţiunii de furnizare de informaţii nedestinate publicităţii.

George Bălan, procuror şi membru al CSM la data comiterii faptelor, va fi judecat pentru două fapte de complicitate la săvârşirea infracţiunii de furnizare de informaţii nedestinate publicităţii şi pentru asociere în vederea săvârşirii infracţiunii de furnizare de informaţii nedestinate publicităţii.

Mihai Vlad, şeful Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă (SIPI) Ilfov la data comiterii faptelor, a fost trimis în judecată pentru două fapte de furnizare de informaţii nedestinate publicităţii, asociere pentru săvârşirea infracţiunii de furnizare de informaţii nedestinate publicităţii şi divulgarea secretului care periclitează siguranţa statului.

Georgeta Barbălată, judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) la data comiterii faptelor, va fi judecată pentru favorizarea infractorului şi divulgarea secretului care periclitează siguranţa statului.

Procurorii anticorupţie au arătat, în rechizitoriul trimis instanţei, că în perioada martie - iulie 2012, Mihai Vlad, Marcel Sâmpetru şi George Bălan, "urmărind comiterea infracţiunii de folosire de informaţii nedestinate publicităţii, au urmat un plan de acţiune, anterior convenit, în cadrul căruia fiecare avea sarcini bine conturate, cu respectarea unor măsuri de prevedere, de natură a înlătura posibilităţile de conservare sau administrare a unor eventuale mijloace de probă privitoare la activitatea infracţională pe care urmau să o desfăşoare".

Astfel, George Bălan şi Marcel Sâmpetru, prin poziţiile pe care le ocupau, respectiv de membru CSM şi consilier în acest for, precum şi prin conexiunile la nivel politic, îi transmiteau lui Mihai Vlad solicitări privind obţinerea de informaţii care nu sunt destinate publicităţii, în beneficiul lor sau al altor persoane, în special pentru a-şi asigura apărarea în cazul unor eventuale anchete penale. Totodată, Sâmpetru şi Bălan se asigurau de protecţia lui Mihai Vlad, respectiv de menţinerea acestuia în funcţia de şef al SIPI Ilfov, "în interesul comun al asocierii", au notat procurorii DNA, în documentul citat.

"Astfel, Sâmpetru Marcel avea sarcina de a asigura, cu ocazia întâlnirilor grupului, conspirativitatea şi securitatea ambientală a dialogurilor, prin relaţionarea cu persoane de încredere din structura administrativă a locului de întâlnire, iar Vlad Mihai avea sarcina principală de a accesa, în virtutea funcţiei, informaţiile nedestinate publicităţii şi de a le furniza celorlalţi membri ai asocierii, în folosul persoanelor interesate", au precizat procurorii, în rechizitoriu.

Anchetatorii îl acuză pe Sâmpetru că, în perioada martie - iunie 2012, i-ar fi cerut lui Mihai Vlad să afle şi să îi ofere o serie de informaţii nedestinate publicităţii, la care acesta avea acces în virtutea funcţiei. Astfel, în 16 martie 2012, Sâmpetru i-ar fi cerut lui Mihai Vlad să afle dacă un anumit post telefonic este interceptat.

În 23 mai 2012, Sâmpetru i-ar fi cerut lui Mihai Vlad să-i furnizeze date şi informaţii despre ministrul de atunci al Transporturilor, iar în aceeaşi zi ar fi primit de la fostul şef al SIPI Ilfov un plic cu informaţii nedestinate publicităţii, date pe care i le solicitase anterior, au mai arătat procurorii în documentul citat.

Totodată, în perioada mai - iunie 2012, Sâmpetru i-ar fi cerut lui Mihai Vlad să verifice dacă numele său apare în lucrări sau solicitări de interceptări ale serviciului. În urma verificărilor pe care le-a făcut, Mihai Vlad i-a spus lui Sâmpetru că numele lui nu apare în lucrări sau solicitări de interceptări primite de SIPI Ilfov, potrivit procurorilor.

Procurorii îl acuză pe George Bălan că, în perioada martie - iunie 2012, când era membru al CSM, l-a încurajat şi l-a sprijinit moral pe Mihai Vlad să le dea informaţii nedestinate publicităţii la care fostul şef al SIPI Ilfov avea acces, "prin întărirea şi întreţinerea hotărârii acestuia de a săvârşi fapta, prin formarea convingerii existenţei unei protecţii, prin referiri la posibile relaţii la nivel înalt în lumea politică".

Georgeta Barbălată este acuzată că în 10 iulie 2012 a aflat că procurorii DNA au solicitat instanţei supreme autorizarea percheziţiilor la domiciliile lui Mihai Vlad, George Bălan şi Marcel Sâmpetru, în dosarul în care cei trei erau cercetaţi penal. Judecătoarea l-a avertizat pe Mihai Vlad prin intermediul altei persoane că domiciliul său ar putea să fie percheziţionat şi că are probleme legate de Bălan, Sâmpetru şi DNA, asigurându-i astfel timpul necesar pentru a distruge şi ascunde documente şi obiecte compromiţătoare ce ar fi putut constitui mijloace de probă, zădărnicind astfel urmărirea penală, au mai notat procurorii, în documentul citat.

De asemenea, judecătoarea ICCJ Georgeta Barbălată a dispus emiterea unor mandate de siguranţă naţională pe numele unor persoane, la solicitarea Serviciului Român de Informaţii (SRI), apoi i-ar fi divulgat lui Mihai Vlad date referitoare la persoanele care făceau obiectul de cercetare al structurilor informative, "acţiunile sale fiind de natură a pune în pericol siguranţa statului". Mihai Vlad a transmis apoi aceste date şi numele persoanelor faţă de care s-au emis mandate de siguranţă naţională lui George Bălan şi Marcel Sâmpetru, a mai arătat DNA.

Potrivit unor surse judiciare, judecătoarea Georgeta Barbălată i-ar fi spus ui Mihai Vlad despre faptul că în noiembrie 2011 a emis două mandate de interceptare, în cadrul unor anchete penale, pe numele comisarului şef al Gărzii Financiare Ilfov Dragoş Rusu şi al fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Ilfov Cristache Rădulescu.

Grupul format din Vlad Mihai, Marcel Sâmpetru, George Bălan şi Marian Petrache obişnuia să se întâlnească într-un restaurant din Bucureşti, unde rezerva un anumit separeu, majoritatea discuţiilor interceptate de procurori având loc în această locaţie, arătau procurorii în referatul de punere sub acuzare.

Potrivit referatului DNA, patronul restaurantului era anunţat atunci când se organizau întâlnirile şi prelua telefoanele mobile ale celor prezenţi, la solicitarea lor, pentru evitarea înregistrării discuţiilor purtate.

În cadrul unei discuţii interceptate, din 23 mai 2012, Marcel Sâmpetru ar fi afirmat că "pe mâna lui Silaghi e tot Ilfovul", ceea ce în opinia anchetatorilor confirmă "interesele pe care le are în zonă".

Marcel Sâmpetru i-ar fi cerut lui Mihai Vlad să-i furnizeze "date şi informaţii" despre Ovidiu Silaghi, ministrul de atunci al Transporturilor, "care te poate vinde în minutul 1", solicitare făcută întrucât urma să fie pus şef de cabinet al demnitarului Remus Şpan, persoană aflată în anturajul celor doi.

George Bălan şi-a dat demisia din magistratură în noiembrie 2012. Preşedintele Traian Băsescu a semnat în 15 ianuarie decretul de eliberare din funcţia de procuror a lui George Bălan, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Şi Marcel Sâmpetru a demisionat din magistratură, decretul de eliberare din funcţie fiind publicat în 1 august 2012.

Secţia pentru procurori a CSM dispusese, în 11 iulie 2012, suspendarea din funcţie a lui George Bălan, precum şi suspendarea din funcţie şi încetarea detaşării la CSM a lui Marcel Sâmpetru, procuror la Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Comisarul şef Vlad Mihai a fost retras de la conducerea SIPI Ilfov şi delegat la Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă, unde va desfăşura activităţi specifice care nu presupun accesul la informaţii clasificate, anunţa DGIPI în 12 iulie 2012.

În 3 septembrie 2012, Georgeta Barbălată, judecător la Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost suspendată din funcţie de către Consiliul Superior al Magistraturii, ca urmare a punerii în mişcare a acţiunii penale împotriva sa.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici