Prima pagină » Social » Fosta noră a lui Virgil Măgureanu, ex-şeful SRI, face un denunţ la DNA Prahova. VIDEO

Fosta noră a lui Virgil Măgureanu, ex-şeful SRI, face un denunţ la DNA Prahova. VIDEO

Fosta noră a lui Virgil Măgureanu, Alina Petre, face, miercuri, un denunţ la DNA Prahova, ea declarând la intrarea în sediu că speră ca statul şi legea să o protejeze, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Fosta noră a lui Virgil Măgureanu, ex-şeful SRI, face un denunţ la DNA Prahova. VIDEO

Alina Petre a venit la sediul DNA Prahova la orele prânzului, însoţită de un avocat.

Ea a refuzat să spună din ce motive se află acolo, declarând că ar periclita orice anchetă.

Întrebată care este motivul pentru care face dezvăluiri atât de târziu, legate de fapte petrecute de câţiva ani, fosta noră a lui Virgil Măgureanu, ex-şeful SRI, a răspuns: „Cum de ce? De frică”.

De asemenea, întrebată dacă va cere măsuri de protecţie, Alina Petre a răspuns că nu şi le permite, dar speră ca statul şi legea să o protejeze.

Surse judiciare au declarat că fosta noră a lui Virgil Măgureanu se află la DNA Prahova pentru a depune un denunţ.