Foşti angajaţi ai Dalli Exim s-au adunat în faţa sediului Primăriei Capitalei
Dalli Exim a înaintat, luni, potrivit Codului Muncii, deciziile de preaviz pentru angajaţii companiei, în urma dispoziţiei primarului general privind preluarea parcărilor cu plată.
Angajaţii au anunţat că vor picheta sediul Primăriei Capitalei, zilnic între orele 9.00-13.00.
Conducerea Dalli susţinea, luni, că a încercat, prin trei solicitări, intrarea în dialog cu primarul general al Capitalei, dar că până în prezent nu a avut loc o astfel de întâlnire.
Reprezentanţii firmei Dalli precizau că aşteaptă comunicarea datei şi orei la care se vor purta discuţiile cu primarul Sorin Oprescu, pentru găsirea unei soluţii în privinţa angajaţilor.
Vineri, Dalli Exim a solicitat primarului Capitalei, Sorin Oprescu, să găsească o soluţie pentru cei 147 de angajaţi ai societăţii care au rămas fără loc de muncă în urma acţiunii municipalităţii de preluare a parcărilor.