Fostul candidat la Preşedinţie Constantin Ninel Potârcă, condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare

Fostul candidat la Preşedinţie Constantin Ninel Potârcă a fost condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare într-un al doilea dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de peste 18,6 milioane de lei, sentinţa nefiind însă definitivă.

Urmărește
851 afișări
Imaginea articolului Fostul candidat la Preşedinţie Constantin Ninel Potârcă, condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare

Fostul candidat la Preşedinţie Constantin Ninel Potârcă, condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare (Imagine: Gigi Ciuncanu/Mediafax Foto)

Tribunalul Gorj a decis, în 29 noiembrie, după două amânări de pronunţare a sentinţei, ca Ninel Potârcă să fie condamnat la 3,6 ani de închisoare cu executare, la care se adugă încă o periodă de doi ani de interzicere a unor drepturi civile, precum dreptul de a alege şi a fi ales sau a ocupa funcţii publice.

Fratele fostului candidat la Preşedinţie, Toma Potârcă, a fost condamnat şi el la doi ani şi jumătate de închisoare, pentru un an având şi acesta interzise drepturile civile electorale.

La doi ani de detenţie a fost condamnat şi omul de afaceri vâlcean Mihalache Radu, judecătorii dispunând pentru acesta un an de limitare a dreptului de a alege şi a fi ales în funcţii publice. O rudă a acestuia, Dan Radu, a primit şi el o condamnare de trei ani de închisoare şi doi de limitare a drepturilor de a fi ales sau de a alege, pedeapsa finală fiind însă mai mare întrucât bărbatul este recidivist. Bărbatul are de executat o pedeapsă de patru ani de închisoare, rezultată în urma contopirii cu alte două sentinţe în baza cărora acesta a fost condamnat la detenţie şi a şi executat o parte din sentinţele respective.

Magistraţii au dispus ca procesul să înceteze împotriva tuturor celor patru inculpaţi în privinţa acuzaţiilor de fals în înscrisuri private.

Judecătorii au decis, în schimb, ca inculpaţii să suporte daune foarte mari.

"Obligă inculpatul Potîrcă Constantin Ninel în solidar cu partea responsabilă civilmente SC Siatra Prod SRL, prin lichidator judiciar SP CAPIV I.P.U.R.L. Tg-Jiu, la plata a 168.512.483.955 lei rol către partea civilă ANAF Bucureşti, din care pentru suma de 106.305.186.019 lei rol în solidar cu inculpaţii Potîrcă Tănase şi Radu Dan şi pentru suma de 64.153.925.471 lei rol în solidar cu inculpatul Radu Mihalache şi partea responsabilă civilmente S.C. Silnef SRL Rm-Vâlcea, cu dobânzile şi penalităţile aferente", se precizează în decizia judecătorilor de la Tribunalul Gorj.

Magistraţii au dispus, de asemenea, menţinerea sechestrului asigurător pe proprietăţile inculpaţilor, fraţii Constantin Ninel şi Toma Potârcă având în municipiul Târgu Jiu, în cartierul Meteor, un teren de peste 1600 de metri pătraţi şi un palat cu o suprafaţă de 918 metri pătraţi şi o valoare impozabilă de peste trei milioane de lei.

Judecătorii au decis anularea mai multor acte contabile falsificate, folosite la producerea prejudiciului, Constantin Ninel Potârcă fiind obligat la plata unor cheltuieli de judecată în valoare de 10.000 de lei. Fratele său şi inculpatul Dan Radu au de suportat cheltuieli judiciare de câte 7.000 de lei, iar cel de-al patrulea inculpat din dosar, Mihalache Radu, va trebui să achite statului cheltuieli de judecată în valoare de 5.000 de lei.

Decizia instanţei nu este definitivă, Potârcă declarând că este nevinovat şi că va ataca verdictul magistraţilor.

Cei patru au fost trimişi în judecată în mai 2011 de către Direcţia Naţională Anticorupţie, procurorii menţionând la acel moment că fostul candidat la Preşedinţie a folosit în contabilitatea uneia dintre firmele sale facturi fictive pentru a nu plăti statului impozite şi taxe în valoare de peste 18,6 milioane de lei. Conform anchetatorilor, din suma respectivă 8 milioane de lei ar fi fost TVA, iar restul reprezenta impozit pe profit, firma Siatra Prod SRL, aflată în faliment în prezent, ocupându-se cu colectarea de fier vechi. Procurorii DNA susţin că actele false provin de la firmele celorlalţi inculpaţi, aceştia antedatând documente contabile pentru a acoperi operaţiuni nelegale efectuate de firma lui Potârcă.

Constantin Ninel Potârcă a candidat în anul 2009 la Preşedinţie.

Firma sa, Siatra Prod SRL, a achiziţionat în anul 2000 fostul combinat chimic din Arad, pe care ulterior l-a demolat şi l-a vândut la fier vechi. Firma este în prezent în lichidare judiciară, aceasta mai având în proprietate la Arad terenurile fostului combinat, suprafaţa totală fiind de peste 40 de hectare.

Constantin Ninel Potârcă a mai fost condamnat în acest an la doi ani de închisoare cu suspendare, tot de Tribunalul Gorj şi tot pentru evaziune fiscală. Fratele său, Toma Potârcă, este implicat şi el într-un alt dosar aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, procurorii DNA trimiţându-l aici în judecată alături de alte opt persoane, printre care fostul manager Răzvan Adrian Mocanu şi Monica Răduţ, fost director administrativ al Institutului Naţional de Pneumoftiziologie "Marius Nasta” din Capitală. Aceasta a fost acuzată de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, spălare de bani în formă continuată, asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.

Toma Potârcă şi patronii altor firme din cartierul Meteor din Târgu Jiu au încheiat cu institutul din Bucureşti contracte de prestare a unor servicii, inclusiv de transport a cadavrelor, pentru care unitatea sanitară a plătit operaţiuni fictive sau mult mai scumpe decât preţul pieţii, fosta conducere a institutului primind, în schimb, sume de bani sau bunuri, conform anchetatorilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici