- Home
- Social
- PLOIEŞTI, (16.10.2012, 20:05)
- Daciana Ilie ,
Fostul city manager al Ploieştiului,condamnat la închisoare cu suspendare pentru trafic de influenţă
Fostul administrator public al municipiului Ploieşti, Onorel Lovin, trimis în judecată pentru trafic de influenţă, faptă comisă pe vremea când era şeful Serviciului Urbanism în Primăria Sinaia, a fost condamnat, marţi, la patru ani de închisoare cu suspendare, decizia nefiind definitivă.
Urmărește
260 afișări
Fostul city manager al Ploieştiului,condamnat la închisoare cu suspendare pentru trafic de influenţă
Tribunalul Prahova l-a condamnat, marţi, la patru ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pe Onorel Constantin Lovin, fostul administrator public al municipiului Ploieşti şi fost şef al Serviciului Urbanism din cadrul Primăriei Sinaia.
Lovin fusese trimis în judecată pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că, în perioada în care a ocupat funcţia de şef al Serviciului Urbanism din Primăria Sinaia, a pretins bani de la administratorii unei firme în schimbul eliberării autorizaţiilor de construire pentru un hotel în această staţiune.
Sentinţa pronunţată marţi de Tribunalul Prahova nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs.
Onorel Constantin Lovin a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie la începutul lunii august a acestui an, iar surse apropiate anchetei au declarat că procesul a durat doar câteva luni întrucât inculpatul ar fi recunoscut fapta de care a fost acuzat.
Potrivit DNA, în cursul lunii august 2011 Onorel Constantin Lovin, în calitate de şef al Serviciului Urbanism în cadrul Primăriei Sinaia, a pretins de la doi administratori ai unei societăţi comerciale suma de 50.000 euro, în schimbul eliberării autorizaţiilor de construire pentru un hotel în oraşul Sinaia. Lovin a invocat influenţa pe care ar fi avut-o pe lângă primarul oraşului Sinaia, Vlad Oprea, şi a susţinut că această sumă ar fi fost solicitată de către primar, fapt despre care procurorii arată, în rechizitoriu, că nu a fost confirmat în realitate.
Onorel Constantin Lovin a fost timp de aproape şase ani şef al Serviciului de Urbanism din Primăria Sinaia şi a renunţat la calitatea de funcţionar în cadrul acestei instituţii la începutul anului 2012, când a devenit administratorul public al municipiului Ploieşti, funcţie pe care a ocupat-o până la jumătatea lunii iulie.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Meteorologii Accuweather anunță temperaturi de -6 grade și NINSORI viscolite în București. Pe ce dată vine iarna
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 12:12
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1075. Ucraina şi Rusia se acuză reciproc pentru un atac mortal asupra unui internat din regiunea Kursk / Zelenski condamnă presupusul atac rusesc în regiunea Kursk: „Au ucis sirieni în acelaşi mod” / Zelenski: Aderarea Ucrainei la NATO este cea mai „ieftină” garanţie de securitate şi o „victorie” pentru Trump
-
astăzi, 12:05
Nu putem avea un preşedinte care se crede Mesia - Bogdan Ivan la Congresul PSD