- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (28.03.2017, 11:47)
- Andreea Traicu
Fostul deputat Adrian Gurzău, CONDAMNAT la doi ani şi opt luni de închisoare cu suspendare
Tribunalul Bucureşti a admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de fostul deputat PMP Adrian Gurzău cu DNA, acesta fiind condamnat, marţi, la doi ani şi opt luni de închisoare cu suspendare pentru trafic de influenţă în dosarul Carpatica. Decizia nu este definitivă.

Fostul deputat Adrian Gurzău, condamnat la doi ani şi opt luni de închisoare cu suspendare (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)
"În perioada 8 aprilie 2015 – 1 noiembrie 2015, inculpata Toncescu Angela, membru şi începând cu data de 2 iulie 2015, preşedinte al Consiliului de Administraţie al SC Carpatica Asig SA, i-a promis inculpatului Gurzău Adrian, deputat în Parlamentul României şi administrator în fapt al unei firme, care a şi acceptat promisiunea, întocmirea unui contract de prestări servicii între firma respectivă, în calitate de prestator şi SC Carpatica Asig SA, în calitate de beneficiar", a anunţat DNA într-un comunicat de presă la momentul începerii urmăririi penale.
Potrivit sursei citate, contractul a fost încheiat la data de 2 noiembrie 2015, iar obiectul acestuia îl constituia "furnizarea, de către firma controlată de deputat, a unor servicii specializate de ”relaţii clienţi, info-line, contact center vânzare şi marketing'', pe o durată minimă de 5 ani", valoarea totală fiind de 270.000 de euro.






Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 21:15
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1096. Zelenski anunţă că este dispus să renunţe la preşedinţia Ucrainei. În ce condiţii ar face asta / Rusia a lansat cel mai mare atac cu drone de la începutul invaziei pe scară largă
-
astăzi, 20:54
Bolojan îi felicită pe conservatorii din Germania pentru câştigarea alegerilor parlamentare