- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (23.12.2014, 15:07)
- Catalin Lupasteanu , Livia Ispas
Fostul director al Institutului Cantacuzino, Radu Iordăchel, este urmărit penal
Fostul director al Institutului Cantacuzino Radu Iordăchel este urmărit penal în dosarul deschis la Parchetul instanţei supreme, privind datoriile acumulate de institut şi sistarea producţiei de vaccin antigripal, potrivit unor surse judiciare.
Urmărește
1827 afișări
Fostul director al Institutului Cantacuzino Radu Iordăchel este urmărit penal (Imagine: Adel Al Haddad/Mediafax Foto)
Oficiali din Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au declarat marţi, pentru MEDIAFAX, că a fost începută urmărirea penală în cazul lui Radu Iordăchel, fără a preciza care sunt faptele de care acesta este acuzat.
Potrivit unor surse judiciare, ancheta în acest caz vizează fapte de abuz în serviciu, în legătură cu datoriile acumulate de institut şi sistarea producţiei de vaccin antigripal.
Radu Iordăchel a demisionat, în 2 octombrie, de la conducerea Institutului Cantacuzino, după ce Guvernul a aprobat trecerea instituţiei din coordonarea Ministerului Sănătăţii la Ministerul Educaţiei şi în urma protestelor angajaţilor, care au cerut schimbarea acestuia din funcţie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Trump vrea războiul din Ucraina încheiat în următoarele 100 de zile şi îl avertizează pe Putin: O putem face pe calea uşoară sau pe calea grea - şi calea uşoară este întotdeauna mai bună
-
După anunţul lui Bolojan, şi şeful Camerei Deputaţilor anunţă reducerea a peste 200 de posturi
-
Kremlinul dezinformează: Operaţiune militară fictivă la graniţa României cu Ucraina
Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, declara atunci că datoriile institutului la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală sunt în jur de 11 milioane de lei.
Bănicioiu spunea că pentru datoriile acumulate de Institutul Cantacuzinovor răspunde cei vinovaţi. "Nu sunt organ de anchetă. Noi am făcut toate sesizările tocmai pentru că vrem să răspundă toţi cei vinovaţi. După câte ştiţi bine, este o anchetă penală desfăşurată de Parchet. Este acum, toţi sunt audiaţi, exact cursul normal al unei anchete penale", preciza ministrul.
Agenţia Naţională a Medicamentului (ANM) a anunţat Institutul Cantacuzino, la sfârşitul anului 2013, că vaccinul antigripal nu poate fi pus pe piaţă, întrucât au fost descoperite probleme. Totodată, ANM a trimis probe, pentru reverificare, la Agenţia Medicamentului din Franţa, care a comunicat, în 31 ianuarie, că vaccinul nu este conform normelor. Rezultatele au indicat faptul că vaccinul antigripal produs la Institutul Cantacuzino are peste 3.000 de unităţi per mililitru de endotoxine, faţă de sub 100 pentru un produs conform.
Ministerul Sănătăţii a desemnat o comisie de experţi care a analizat efectele vaccinului antigripal. Întrucât produsul s-a dovedit neconform, el a rămas în custodia Institutului Cantacuzino.
Raportul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, întocmit după verificările făcute la Cantacuzino din perioada 25 - 27 februarie, arăta că producţia de vaccin antigripal pentru sezonul rece 2013-2014 a început foarte târziu, nefiind suficient timp pentru respectarea adecvată a sistemului de calitate.
Verificările la Cantacuzino au mai relevat, potrivit specialiştilor OMS, că institutul nu are un plan de business clar, bugetat, pentru următorii 5-10 ani.
Anul 2012 a fost primul în care în campania de imunizare gratuită împotriva gripei nu au mai fost folosite vaccinuri de la Institutul Cantacuzino, după ce, în ianuarie 2012, multe loturi cu doze fabricate la acest institut au fost retrase, din cauza unei concentraţii scăzute a tulpinei B, linia de producţie a fiolelor fiind ulterior închisă.
Institutul Cantacuzino, care se număra printre cei mai apreciaţi producători de imunologice din lume, şi-a început declinul în februarie 2010, după ce Agenţia Naţională a Medicamentului i-a retras autorizaţia de punere pe piaţă a produselor injectabile, inclusiv a vaccinurilor, întrucât îi expirase standardul de bune practici de fabricaţie. În aceste condiţii, unele programe naţionale de imunizare au fost blocate timp de mai multe luni, iar autorităţile au fost obligate să importe vaccin.
Citește pe alephnews.ro: Trump vrea războiul din Ucraina încheiat în 100 de zile. Cum este afectată România de înghețarea liniei frontului
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe