- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Fostul director APIA, directorul adjunct şi un şef de serviciu, REŢINUŢI în dosarul de corupţie
Fostul director al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Gheorghe Benu, directorul adjunct Melinda Kerekeş şi Anton Giminadis, şef serviciu, au fost reţinuţi de procurorii DNA pentru abuz în serviciu şi spălarea banilor, în dosarul de fraude cu fonduri europene.
Fostul director APIA, directorul adjunct şi un şef de serviciu, reţinuţi în dosarul de corupţie (Imagine: Octav Ganea / Mediafax Foto)
Fostul director al APIA Gheorghe Benu, care la data comiterii faptelor era director general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, fiind suspendat din funcţie în iunie 2014, după ce a fost reţinut într-un dosar privind acordarea ilegală de subvenţii agricole, a fost reţinut de procurorii DNA, în acest nou dosar de corupţie fiind acuzat de abuz în serviciu asimilat infracţiunii de corupţie în formă agravată şi continuată şi spălarea banilor.
Melinda Kerekeş, director general adjunct al APIA, a fost reţinută pentru abuz în serviciu asimilat infracţiunii de corupţie în formă agravată şi continuată şi instigare la spălarea banilor, în timp ce pentru Anton Giminadis, şef serviciu la Direcţia Măsuri de Piaţă şi membru al Comisiei de evaluare din cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, a fost emisă ordonanţă de reţinere pentru abuz în serviciu asimilat infracţiunii de corupţie în formă agravată şi continuată şi spălarea banilor.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Cu cât ești mai dezamăgit, cu atât trebuie să mergi duminică la vot și să pui ștampila exclusiv pe alb!
-
Ciolacu efectuează o vizită de lucru la Budapesta: Vreau să îmi finalizez mandatul cu obţinerea deciziei intrării depline în Schengen
-
Şef al armatei britanice: „Suntem pregătiţi să luptăm cu Putin în Europa de Est”
-
Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă rămân sub control judiciar
Cei trei urmează să fie duşi în instanţă, marţi, cu propunerea de arestare preventivă.
În anul 2012, pentru implementarea Planului Anual de Distribuţie de Alimente pentru persoane defavorizate (PEAD), România a beneficiat de fonduri europene în conformitate cu prevederile Regulamentului UE de adoptare a planului de repartizare către state membre a resurselor pentru furnizarea de alimente din stocurile de intervenţie pentru persoanele cele mai defavorizate din Uniunea Europeană, iar în acest sens au fost derulate proceduri pentru achiziţionarea a 11 produse alimentare, între care făină şi ulei.
Potrivit DNA, nouă din cele 11 contracte de furnizare a produselor alimentare încheiate în anul 2012 s-au finalizat cu livrarea integrală a produselor până la data de 28.02.2013, însă două contracte, respectiv cele de furnizare făină albă de grâu şi ulei de floarea soarelui, nu au fost derulate corespunzător.
Astfel, pentru făină şi ulei APIA a încheiat, în urma derulării unor proceduri de atribuire de licitaţii deschise cu depunerea ofertelor on-line în aplicaţia informatică de profil SEAP, contracte de furnizare cu o firmă bulgară. Aceste contracte au fost aprobate şi semnate de către Gheorghe Dorel Benu şi Melinda Klara Kerekeş, în calitate de directori APIA, beneficiind de sprijinul lui Anton Giminadis, în condiţiile în care aceştia ştiau că acele convenţii au fost atribuite firmei bulgare în mod nelegal, cu încălcarea condiţiilor prevăzute în documentaţia de atribuire şi în caietul de sarcini privind cerinţele minime de calificare.
Procurorii DNA spun că, astfel, a fost produs un prejudiciu de peste 26,5 milioane de euro bugetului general al UE, reprezentând valoarea totală a contractelor.
În cazul contractului privind furnizarea de făină, conform mecanismului PEAD (Planul anual european de furnizare ajutoare alimentare), societatea bulgară urma să valorifice cantitatea de orz pusă la dispoziţie de UE, din stocurile de intervenţie şi, cu suma astfel obţinută, să achiziţioneze făină albă de grâu, pe care să o pună la dispoziţia autorităţilor române care, ulterior, urmau să o atribuie către persoanele defavorizate.
Cel de-al doilea contract se referea la furnizarea de ulei de floarea soarelui ambalat în sticle de 1 litru achiziţionat de pe piaţa comunitară din mijloacele financiare puse la dispoziţie de Uniunea Europeană.
”Deşi firma bulgară nu şi-a respectat obligaţiile stabilite în cele două contracte, Gheorghe Benu şi Anton Giminadis au dispus transferul sumei totale de 87.221.848,27 lei în echivalent euro, reprezentând contravaloarea transport ulei, contravaloare transport făină şi contravaloarea uleiului, în avans, într-un cont bancar deschis la Bank of Cyprus Nicosia, cont ce nu figura nici în contractele de atribuire şi nici în cererile de plată în avans. Anterior, Anton Giminadis acordase «bun de plată» facturilor emise de societatea bulgară pentru plata în avans, a verificat şi semnat certificatele de plată în avans, a semnat nota de fundamentare care a fost ulterior înaintată spre aprobare directorului general al APIA, privind solicitarea de plată a sumei totale de 87.221.848,27 lei. Transferul sumei de bani a fost efectuat de funcţionari APIA din subordinea inculpatei Kerekeş Melinda Klara, care au acţionat la instigarea acesteia din urmă”, arată procurorii DNA.
Aceştia mai spun că, până la momentul plăţii în avans, firma bulgară a livrat cantitatea de 5.966,842 de tone făină din totalul de 36.250,177 tone, reprezentând 16%. În cazul celui de al doilea contract, până la momentul plăţii în avans, firma respectivă nu a livrat nicio cantitate de ulei. În final, firma din Bulgaria a livrat 2,68% din totalul cantităţii de ulei şi 29% din totalul cantităţii de faină.
”Ca rezultat al activităţii infracţionale, firma din Bulgaria a obţinut un folos necuvenit în valoare de 26,7 milioane euro, provenind din fonduri alocate de la bugetul general al Uniunii Europene”, adaugă anchetatorii.
La acest caz, procurorii au lucrat cu reprezentanţii Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF).
În acest dosar, procurorii DNA au făcut percheziţii, luni, la sediile Agenţiilor de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Bucureşti şi Ilfov, iar surse judiciare declarau pentru MEDIAFAX că sunt vizaţi mai mulţi directori de la APIA Bucureşti şi Ilfov suspectaţi de fraude cu fonduri europene.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:45
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
-
ieri, 22:36