- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (02.10.2014, 14:52)
- Departamentul Social - Mediafax
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Fostul lider al galeriei Stelei, Gheorghe Mustaţă, condamnat definitiv la 7 ani şi 6 luni închisoare
Fostul lider al galeriei steliste Gheorghe Mustaţă a fost condamnat definitiv de instanţa supremă la şapte ani şi şase luni de închisoare, în dosarul de violenţă, tentativă la omor şi şantaj sub forma unor taxe de protecţie, în care a fost judecat alături de 41 de persoane.
Urmărește
2243 afișări
Fostul lider al galeriei Stelei, Gheorghe Mustaţă, condamnat definitiv la 7 ani şi 6 luni închisoare (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)
Prin decizia luată miercuri seară, instanţa supremă a menţinut majoritatea pedepselor dispuse în acest dosar de Curtea de Apel Bucureşti (CAB), la 12 iulie 2013.
Astfel, liderul galeriei steliste Gheorghe Mustaţă a primit 7 ani şi 6 luni de închisoare, pentru complicitate la tentativa la omor calificat din 6 ianuarie 2004 asupra lui Zamfir Giuseppe Stelian, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, complicitate la şantaj şi infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat. Iniţial, Tribunalul Bucureşti îl achitase pe Mustaţă pentru săvărşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat şi pentru complicitate la tentativa la omor calificat.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Începe depunerea jurământului de înstituire a noului Guvern al României
-
Incendiul izbucnit în Dâmboviţa după un accident între 2 cisterne, una încărcată cu GPL, stins / Două cisterne s-au ciocnit pe DN 72, în Dâmboviţa.
-
Zelenski: Dependenţa Slovaciei de reusrsele Rusiei este o mare problemă de securitate pentru Europa
-
Kelemen Hunor: Trebuie stabilit calendarul prezidenţialelor, nu mai târziu de luna aprilie
Cea mai aspră pedeapsă, nouă ani de închisoare, a primit-o Ion Cătălin Părpălea, zis "Parceac".
La opt ani de închisoare au fost condamnaţi Emil Mircea Băluş, zis "Mircea Nebunul", tot pentru tentativa la omor 6 ianuarie 2004, şi Nicuşor Dumitrescu, zis "Bibiloi", în timp ce Ion Viorel Spânu a primit şapte ani şi opt luni cu executare.
Prin aceeaşi decizie, câte patru ani de închisoare au primit Robert Florin Nica, Alexandru Dinu, zis "Alin Boxerul" sau "Pitbull", Radu Cristian Roşca, Daniel George Albu, Alecu Tudor, zis "Joe", şi Florian Dragomir, zis "Papagalul".
Instanţa i-a mai condamnat pe Octav Demirel Popescu şi Marius Voinea, la câte trei ani, tot cu executare, iar pe Adrian Alexandru Belu, zis şi "Adrian Cereale", la doi ani.
Dumitru Stanciu, zis "Titi Dumnezeu", inculpat şi parte vătămată, va executa trei ani de închisoare pentru denunţ calomnios, în timp ce Florin Marin, zis "Bulgaru", şi Gheorghe Savu, de asemenea părţi vătămate şi inculpaţi, au primit pedepse de doi ani de închisoare cu suspendare pentru ultraj.
Pe Licuţă Udilă, instanţa l-a condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, pentru ultraj. De asemenea, au primit pedepse de câte doi ani cu suspendare Jenică Marin, Mihai Marin şi Toni Cziszer, şi de un an cu suspendare Bogdan Mihai Cicu şi Daniel Laurenţiu Ilie. Au mai primit pedepse de câte un an şi opt luni de închisoare cu suspendare Daniel Neacşu, zis "Dan Cioară", Simona Ciulvau, Corina Gabriela Alexandrescu şi Mădălina Constanţa Topoloagă, fostă Cucoş. Cristian Zolly Tulbure a primit şase luni cu suspendare pentru mărturie mincinoasă.
În cazul lui Cornel Schuster, zis "Robert Boxerul", şi al lui Emil Gabriel Iordache, zis "Gabi Cioară", pedeapsa a fost redusă de la trei ani şi şase luni de închisoare la trei ani.
Stelian Rafael Palaniţă, zis "Mutu", condamnat anterior la trei ani şi şase luni cu executare, va face doar un an de închisoare, conform deciziei instanţei supreme.
Pedeapsa lui Bogdan Dumitrache, zis "Crocodilul", a fost redusă de la patru la doi ani şi nouă luni de închisoare cu executare.
Ion Grigore, zis "John", a fost achitat, după ce iniţial primise patru ani de închisoare.
Pentru Răducu Valentin Mirea şi Daniel Tudor a încetat procesul penal pentru fals intelectual, ca şi pentru Nicuşor Măroiu, trimis în judecată pentru ultraj şi loviri sau alte violenţe.
Procesul penal a fost încetat şi în cazul lui Ion Anghel, zis "Coco Anghel", ca urmare a decesului acestuia.
De asemenea, pentru George Mihai Mitrea, Paul Paraschiv, Florian Gheorghe, zis "Aladin", Dorel Nicolae Benga şi Ionuţ Greci, CAB dispusese încetarea procesului penal pentru şantaj ca urmare a intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale. Şi pentru Marian Nicolae Gheorghe, Paul Cezar Florea şi Gherghina Anghel, s-a dispus încetarea procesului penal pentru complicitate la şantaj, ca urmare a intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale.
Acuzaţii din acest dosar au fost trimişi în judecată în septembrie 2006 de procurorii Parchetului instanţei supreme.
Ancheta în acest caz a fost declanşată ca urmare a unor informaţii potrivit căreia pe raza municipiului Bucureşti a fost iniţiată o grupare infracţională care acţiona în mod coordonat în scopul comiterii de infracţiuni grave specifice criminalităţii organizate - şantaj sub forma taxelor de protecţie, tentative de omor, tâlhării, vătămări corporale "la comandă", recuperarea de datorii reale sau pretinse, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, violare de domiciliu, etc. -, obţinând astfel beneficii materiale şi financiare.
Potrivit Ministerului Public, gruparea a fost iniţiată de persoane care s-au aflat în anturajul reţelei infracţionale conduse de fraţii Ion şi Vasile Balint, aşa numitul clan al Cămătarilor, şi a acţionat în perioada 2003 - 2006.
Procurorii DIICOT au stabilit că membrii grupării au fost implicaţi în mai multe incidente violente, făcând uz şi de armament, victime fiind fie rivali ai acestora - membri ai lumii interlope bucureştene care nu au acceptat înţelegerile cu privire la împărţirea zonelor de influenţă, fie alte persoane care desfăşurau activităţi ce se intersectau, sub o formă sau alta, cu sfera lor de interese.
Grupul infracţional care a făcut obiectul anchetei penale era structurat pe sistem piramidal, principalii exponenţi fiind Ion Anghel - zis Coco Anghel, Radu Cristian Roşca şi Robert Nica.
Iniţierea grupării a avut loc în baza unei înţelegeri intervenite între Roşca şi Nica, în urma căreia s-a hotărât constituirea unei "brigăzi care să controleze Capitala". Anterior înţelegerii, fiecare dintre inculpaţi avea în subordine mai multe persoane cu preocupări pe linie infracţională şi, constatând că interesele lor converg, au hotărât să acţioneze împreună.
Astfel, s-a stabilit, la acea vreme, că din grupul infracţional organizat mai făceau parte Mircea Băluş, - zis Mircea Nebunul, Alexandru Dinu - zis Alin Boxeorul, Gheorghe Albu - zis Pitbull, Tudor Alecu - zis Joe, Gheorghe Mustaţă (şeful galeriei steliste-n.red), Nicuşor Dumitrescu - zis Bibiloi, Florian Dragomir - zis Papagalul, Stelian Rafael Palaniţă - zis Mutu.
Pe parcursul urmăririi penale, anchetatorii au identificat mai multe persoane care au aderat sau sprijinit grupul infracţional organizat, fie făcându-l să-şi consolideze poziţia deja câştigată pe plan infracţional, fie facilitându-i obţinerea de noi beneficii materiale injuste. În acest sens, procurorii îi notează pe Demirel Popescu, Bogdan Dumitrache - zis Crocodilul, Ion Grigore, Daniel Neacşu - zis Dan Cioară, Alexandru Belu - zis Cereale, Emil Iordanche - zis Gabi Cioară, Cornel Schuster - zis Robert Grasul, Marius Vonea - zis Marius a lui Ştoacă, Corina Alexandrescu, Simona Ciulavu şi Mădălina Cucoş.
Citește pe alephnews.ro: Protest AUR în plenul reunit al Parlamentului. George Simion: „Simulacru de audieri”
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Warren Buffett a spus cândva că o casă poate să fie un coşmar dacă ochii cumpărătorului sunt mai mari decât portofelul său. Totuşi, crede că investiţia sa de 31.500 de dolari este una dintre cele mai bune
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Când a descoperit Mircea Diaconu că suferă de cancer. A ținut totul... Fiica lui rupe tăcerea
CANCAN.RO
Care este orașul din România care oferă 50% reducere la impozitele locale pentru donatorii de sânge
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe