Fostul ministru al Justiţiei, Rodica Stănoiu, audiată în procesul lui Adrian Năstase

Fostul ministru al Justiţiei, Rodica Stănoiu, a dat, joi, declaraţie de martor, în procesul "Mătuşa Tamara", în care a arătat că, deşi a avut mereu divergenţe de opinie cu fostul premier Adrian Năstase, din cauza diferenţelor "de optică", acesta nu i-a impus niciodată vreo numire.

Urmărește
12 afișări

Instanţa supremă a reluat, joi, dezbaterile în dosarul de corupţie a fostului premier Adrian Năstase în care acesta este acuzat de dare de mită, audiind doi martori, între care şi fostul ministru al Justiţiei din perioada Guvernării PSD, Rodica Stănoiu.

În faţa judecătorilor, Rodica Stănoiu a arătat că în şedinţa de Guvern din 30 decembrie 2000 s-a discutat, printre altele, şi de numirea unui nou şef la Oficiul Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor (ONPCSB), aceasta precizând că a aflat, în şedinţa respectivă, că fostului preşedinte al Oficiului, Adrian Cucu, îi fusese retrasă acreditarea de către Ministerul Finanţelor.

Stănoiu a precizat că la auzul acestui subiect pe ordinea de şedinţă, neînţelegând precis raţiunile schimbării directorului cu unul nou, respectiv Ioan Melinescu, a ieşit din şedinţă pentru a cerere lămuriri secretarului de stat în Ministerul Justiţiei de la acea vreme, Doru Crin Trifoi.

"Când Adrian Năstase a adus la cunoştinţa membrilor Guvernului decizia de numire a lui Ioan Melinescu la conducerea ONPCSB, eu am intervenit cu privire la schimbarea fostului director Adrian Cucu. Eu aveam o viziune tehnocrată în vreme ce Adrian Năstase una politică. Adrian Năstase mi-a explicat atunci că există raţiuni tehnico-administrative pentru numirea unui nou preşedinte la ONPCSB. Eu am cerut o pauză pentru a mă informa despre schimbare şi despre noul director propus şi l-am sunat pe domnul Doru Trifoi. Acesta mi-a spus că îl ştie pe Melinescu deoarece lucrase cu el la Ministerul Justiţiei, iar referinţele obţinute despre acesta erau foarte bune", a arătat Stănoiu.

Fostul ministru a mai spus că, după obţinerea acestor informaţii, nu a mai avut nicio obiecţiune referitoare la propunerea de schimbare a directorului Adrian Cucu cu Ioan Melinescu. "Guvernul a fost întrebat dacă este de acord cu această schimbare şi nu a existat nicio obiecţie, după ce eu am primit informaţiile despre Melinescu", a precizat Stănoiu.

Rodica Stănoiu a arătat că de când se cunoaşte cu Adrian Năstase au existat numeroase opinii divergente între ei, datorită "opticii" şi a viziunilor diferite dar că "niciodată Năstase nu i-a cerut, impus sau sugera vreo numire".

Al doilea martor audiat, Dan Pascariu, fost director executiv al băncii Austria Creditanstalt - banca unde soţia fostului premier, a depus o sumă considerabilă - le-a arătat judecătorilor că "în urmă cu nouă, zece ani" Dana Năstase s-a prezentat la sediul unităţii bancare însoţită de Sorin Teşu, un apropiat la familiei Năstase.

Acesta a precizat că Dana Năstase i-a spus că vrea să deschidă un cont pe numele mătuşii sale, în care să depună o sumă mare de bani, aproximativ 400.000 de dolari. Pascariu a arătat că le-a indicat celor doi la cine să meargă şi că i-a pus în vedere lui Teşu pe care l-a avut, anterior, ca subaltern, la o altă unitate bancară, spunându-le că toate sumele de peste 10.000 de dolari trebuiau raportate Oficiului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor (ONPCSB). Acesta a arătat că din câte îşi aminteşte contul s-ar fi creat în aceeaşi zi şi că, ulterior, ca urmare a unei adrese a ONPCSB, au fost transmise Oficiului toate detaliile contului.

Instanţa supremă a stabilit un nou termen de judecată pentru 17 iunie, dată pentru care au fost citaţi, pentru audiere, alţi martori propuşi.

Adrian Năstase a fost trimis în judecată de DNA pentru dare de mită, Ioan Melinescu, preşedinte al Oficiului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor (ONPCSB) între anii 2001-2004, pentru sustragere sau distrugere de înscrisuri, luare de mită şi divulgare de informaţii, iar Ristea Priboi, consilier al fostului prim-ministru Adrian Năstase, fost deputat în perioada 2000-2004, pentru complicitate la luare de mită şi la dare de mită.

Procurorii au stabilit că, în noiembrie 2000, Ioan Melinescu, în calitate de membru al Plenului Oficiului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor, i-ar fi contactat, cu sprijinul persoanei denunţătoare, pe Ristea Priboi şi pe Adrian Năstase, cărora le-ar fi comunicat că, în cadrul instituţiei în care îşi desfăşura activitatea, se află în lucru, cu propunere de informare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, o lucrare având ca obiect depunerea în numerar a unei sume de 400.000 de dolari, într-un cont bancar având-o ca titular pe Năstase Daniela, soţia lui Adrian Năstase.

Cu această ocazie, Melinescu i-ar fi promis lui Năstase că va bloca lucrarea până după alegerile din decembrie 2000, sugerând că acest dosar trebuie să dispară. Năstase Adrian s-a declarat de acord cu propunerea respectivă, arătând că urmăreşte această finalitate, susţineau procurorii.

"Ca urmare a acestei înţelegeri, după numirea sa, la data de 28.12.2000, în funcţia de prim-ministru al Guvernului României, Năstase Adrian a determinat, în prima şedinţă de guvern, emiterea H.G. nr.1399/30.12.2000, pe care a şi semnat-o în calitate de prim-ministru. Prin respectiva hotărâre a fost numit în funcţia de preşedinte al Oficiului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor Melinescu Ioan, fiind revocat fostul preşedinte Cucu Adrian, precum şi unul dintre membrii Plenului (care se ocupa de coordonarea verificărilor legate de provenienţa şi circumstanţele depunerii sumei de 400.000 USD în contul Danielei Năstase)", preciza DNA.

După numirea în funcţie, "Melinescu Ioan a sustras lucrarea nr. S3439/1999 (care o viza pe Năstase Daniela), şi a înmânat-o, în prezenţa denunţătorului, lui Priboi Ristea, consilier al primului ministru Năstase Adrian, cu scopul de a-i fi remisă acestuia din urmă", spun procurorii anticorupţie.

În 18 ianuarie 2006, Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor a sesizat organele de urmărire penală cu privire la dispariţia lucrării nr.S3439/1999.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici