Fostul ministru de Finanţe Mihai Tănăsescu, audiat la DNA: Ministerul nu a fost implicat în negocierea contractelor licenţelor IT pentru şcoli

Fostul ministru de Finanţe Mihai Tănăsescu a venit marţi la DNA pentru a fi audiat ca martor în dosarul de corupţie privind închirierea de licenţe IT pentru şcoli, pentru care s-au plătit aproximativ nouă milioane de euro.

Urmărește
792 afișări
Imaginea articolului Fostul ministru de Finanţe Mihai Tănăsescu, audiat la DNA: Ministerul nu a fost implicat în negocierea contractelor licenţelor IT pentru şcoli

Fostul ministru de Finanţe Mihai Tănăsescu, audiat la DNA, în dosarul licenţelor IT pentru şcoli (Imagine: Liviu Adăscăliţei/Mediafax Foto)

Mihai Tănăsescu nu a făcut nicio declaraţie la intrarea în sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), unde a ajuns în jurul orei 14.30. Fostul ministru a spus că va face declaraţii după ce va sta de vorbă cu procurorii.

Tănăsescu: Min. Finanţelor nu a fost implicat în negocierea contractelor licenţelor IT pentru şcoli

Fostul ministru al Finanţelor Mihai Tănăsescu a declarat marţi, la ieşirea din sediul DNA, că instituţia pe care a condus-o nu a fost implicată în negocierea contractelor prin care au fost achiziţionate licenţele IT pentru şcoli.

Tănăsescu a precizat că Ministerul Finanţelor a fost doar "avizatorul" hotărârilor de guvern prin care au fost achiziţionate licenţele IT de către Ministerul Educaţiei şi cel al Comunicaţiilor.

"Am fost chemat în calitate de martor, pentru faptul că Ministerul Finanţelor a contra-avizat anumite hotărâri de guvern în perioada 2003-2004. Am explicat doamnei procuror exact ceea ce ştiam", a spus Mihai Tănăsescu.

Fostul ministru a adăugat că nu ştie de plata unor comisioane în cazul acestor licenţe.

"Nu ştiu ce să vă spun, nu am auzit niciodată discuţii despre astfel de comisioane. Conform legii, Ministerul Finanţelor este obligat să avizeze hotărârile de guvern", a adăugat Tănăsescu.

Potrivit unor surse judiciare, Mihai Tănăsescu a fost chemat la DNA pentru a da declaraţii în calitate de martor în dosarul privind închirierea de licenţe IT pentru şcoli, în care se fac cercetări in rem pentru trafic de influenţă, abuz în serviciu, dare şi luare de mită.

Mihai Tănăsescu a fost ministru al Finanţelor în perioada 2000-2004.

În acest dosar au mai fost audiaţi ca martori actualul şef al Secretariatului General al Guvernului, Ion Moraru, Eugen Bejinariu şi senatorul Şerban Mihăilescu, foşti şef ai SGG, ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Mihnea Costoiu, Ioan Cordoş, fostul secretar de stat din Ministerul Comunicaţiilor, Sorin Eftene, fostul director general interimar al Microsoft România, şi Corina Dumitrescu, membru CSM şi fostă angajată a Ministerului Justiţiei.

Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat, în 10 iulie, că procurorii Secţiei de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie efectuează cercetări în cauza penală constituită ca urmare a sesizării Corpului de Control al Primului-ministru din 21 mai 2013.

"Obiectul sesizării l-a constituit închirierea şi extinderea de licenţe educaţionale de către, Ministerul pentru Societatea Informaţională şi Ministerul Educaţiei Naţionale care contrar dispoziţiilor acordului cadru nr. 32/12.08.2009 au încheiat, contrar HG nr. 460/2009, contracte de furnizare produse, existând indicii că s-au efectuat plăţi privind o sumă de aproximativ 9 milioane euro, destinate unităţilor de învăţământ", a precizat DNA.

Potrivit sursei citate, în cauză s-a dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă în legătură cu infracţiuni de corupţie, luare de mită, dare de mită şi abuz în serviciu.

Cercetările sunt efectuate sub aspectul: închirierii unui număr de 179.259 licenţe pentru pachete de tip ProDesktop şi 6.828 licenţe pentru sisteme de operare Windows Server, cu luarea în calcul a tuturor staţiilor de lucru şi a serverelor achiziţionate în perioada 2001 - 2008 prin programele SEI 1 - SEI 5 şi rural; determinării încheierii contractului de furnizare produse în baza căruia MCSI s-a obligat să plătească preţul aferent numărului total de licenţe, mai mare cu 72.990 faţă de numărul de licenţe utilizabile în sistemul educaţional în raport cu numărul de computere compatibile cu noile produse software, existând indicii privind crearea unei obligaţii de plată a unui preţ cu aproximativ 5,4 milioane euro mai mare decât preţul pentru închirierea licenţelor efectiv utilizabile (contractul în valoare de 105 milioane USD a fost derulat în perioada 2004-2009); determinării dacă HG 460/2009 permitea încheierea unui contract subsecvent referitor la suplimentarea numărului de licenţe al MECTS pentru şcoli; achiziţiei de licenţe pentru pachete de tip ProDesktop şi sisteme de operare Windows Server destinate unităţilor de învăţământ corespunzător necesarului de licenţe; identificării persoanelor implicate şi a modului în care acestea au verificat produsele software, implementarea, compatibilitatea acestora configuraţiei hardware a staţiilor de lucru şi serverelor achiziţionate în perioada 2001 - 2008, prin programele SEI I - SEI V şi Rural şi fundamentarea din punct de vedere tehnic a achiziţiei din 2009.

Potrivit unor surse judiciare, procurorii DNA vizează trei contracte referitoate la licenţele IT, derulate între 2001 şi 2013. Este vorba despre Contractul de închiriere de licenţe Microsoft de tip Enterprise Agreement Subscription, încheiat între Guvernul României şi Microsoft Ireland prin intermediul Fujitsu Siemens Computers (FSC) Austria GesmbH, în valoare de 105 milioane de dolari, derulat în perioada 2004-2009, de Contractul de închiriere de licenţe Microsoft de tip Enterprise Agreement Subscription, încheiat între Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale şi consorţiul D-CON.NET, în valoare de 96 de milioane de euro, derulat în perioada 2009-2013, şi de Contractul privind Sistemul Educaţional Informatizat (MEC SEI), încheiat între Siveco şi Ministerul Educaţiei, în valoare de 124 de milioane de euro.

În documentele anchetatorilor apare şi numele lui Claudiu Florică, fost şef al Fujitsu în România, potrivit unor surse judiciare.

În mai 2013, Guvernul anunţa că va sesiza DNA pentru posibile fapte de natură penală ale foştilor miniştri Daniel Funeriu şi Valerian Vreme, care ar fi promovat o notă privind achiziţia de soft educaţional, în baza căreia ar fi efectuat plăţi de aproape 8 milioane euro fără temei, cu 5 milioane peste preţul real.

Concluzia rezulta dintr-un raport întocmit de Corpul de control al prim-ministrului în urma verificărilor efectuate la Ministerul pentru Societatea Informaţională şi la Ministerul Educaţiei în legatură cu închirierea de licenţe educaţionale. Acţiunea de control a vizat perioada 2009-2012.

În raportul Corpului de control se arăta totodată că împuternicirea acordată Ministerului pentru Societatea Informaţională pentru efectuarea achiziţiei a fost extinsă în mod ilegal printr-o notă semnată de fostul ministru de resort Valerian Vreme şi de fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu şi aproată de premierul de la acea dată, Emil Boc. Prin nota aprobată de Boc, s-ar fi consemnat împrejurări necorespunzătoare adevărului şi s-ar fi creat aparenţa de legalitate a contractului de achiziţionare, acuzau inspectorii guvernamentali.

Din nota de informare cu privire la activitatea în cadrul Comisiei interministeriale de evaluare a opţiunilor strategice cu privire la acordul privind utilizarea licenţelor Microsoft a rezultat faptul că s-a plătit pentru un număr mult mai mare de licenţe închiriate decât numărul de licenţe utilizabile în educaţie. Din recalcularea valorii contractului cu numărul de pachete egal cu numărul de calculatoare a reieşit faptul că a fost angajată o sumă cu 5,4 milioane euro mai mare decât era necesar.

Diferenţa de plată între preţul aferent numărului de licenţe educaţionale şi preţul aferent licenţelor educaţionale efectiv utilizabile în unităţile de învăţământ a constituit pagubă adusă bugetului statului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici