Fostul ministru de interne Petre Tobă şi Florentin Pandele, primarul din Voluntari, au plagiat în teza de doctorat, a decis Comisia tehnică din cadrul CNATDCU/ Tobă face plângere penală

Publicat: 07 10. 2016, 15:23
Actualizat: 20 01. 2021, 13:56

„Astăzi comisia de experţi care a analizat sesizările de plagiat în ceea ce priveşte pe domnul Tobă şi domnul Pandele a înaintat Consiliului General al CNATDCU raportul de analiză. Concluziile comisiei de experţi arată plagiatul în ambele cazui şi recomandă retragerea titlului de doctor. În aceste zile, adică până marţi la ora 24.00, Consiliul General al CNATDCU votează electronic acest raport”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Mirabela Amarandei, purtător de cuvânt al Ministerului Educaţiei.

Aceasta este cea de-a patra comisie tehnică constituită în cazul analizei pe lucrarea de doctorat a fostului ministru de Interne, Petre Tobă, primele trei stabilind că acesta nu a plagiat.

La începutul lunii septembrie, Consiliul General al CNATDCU a respins rapoartele comisiilor de lucru în cazul lui Petre Tobă şi Florentin Pandele, care stipulau că aceştia nu au plagiat.

„29 de voturi au fost împotriva celor două rapoarte, au fost de respingere a celor două rapoarte, două voturi au fost pentru acceptarea celor două rapoarte şi restul au fost abţineri. Deci o primă concluzie a şedinţei de astăzi şi rezoluţie a fost respingerea celor două rapoarte. Cele două rapoarte au fost respinse. Pentru ca lucrurile să fie mai clare şi pentru a se putea elimina, pentru a avea o imagine încă mai clară pentru noi şi pentru persoanele implicate , Consiliul General a votat, cu o singură abţinere, ca preşedintele CNATDCU să numească o nouă comisie din personalităţi din exteriorul Consiliului General care să dea un verdict final”, a declarat vicepreşedintele CNATDCU, Marius Andruh.

Tobă va face plângere penală pentru abuz în cazul comisiei tehnice constituite pentru doctorat

Fostul ministru de Interne, Petre Tobă, va face plângere penală la Parchet, reclamând că ultima comisie tehnică formată pentru a-i analiza lucrarea de doctorat a fost constituită fără cadru legal, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX.

Potrivit surselor citate, fostul ministru de Interne vrea ca procurorii să cerceteze dacă s-au respectat prevederile legale şi dacă nu a fost comis un posibil abuz în serviciu referitor la modul în care a fost constituită cea de-a patra comisie tehnică.

Aceleaşi surse precizează că, în actuala legislaţie, nu ar fi stipulat cadru legal pentru constituirea unei noi comisii dacă oficialii Consiliului General CNATDCU nu sunt de acord cu verdictul dat de comisia anterioară. În cazul lui Tobă, cea de-a treia comisie a dat verdict de neplagiat, care nu a fost aprobat de Consiliul General CNATDCU.

Sursele judiciare au mai precizat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, că sesizarea penală va fi depusă pe numele membrilor comisiei şi celor care au aprobat înfiinţarea ei.

Din ultima comisie tehnică în cazul Petre Tobă, au făcut parte profesorul universitar doctor Adrian Miroiu (SNSPA), Zulean Marian, profesor universitar doctor la Universitatea din Bucureşti şi cercetătorul ştiinţific doctor Şerban Filip Cioculescu, de la Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară din Bucureşti, potrivit unor surse apropiate comisiei.