Potrivit unui comunicat al ISU Bucureşti, astfel de recunoaşteri au loc zilnic, începând de luni, la nivelul staţiilor, în intervalul orar 13:00-15:00, respectiv în tunelurile dintre staţii, pe parcursul nopţii, după încheierea programului de circulaţie a metroului şi scoaterea de sub tensiune a reţelei electrice.
Angajaţii ISU urmăresc verificarea particularităţilor constructive şi funcţionale ale echipamentelor care fac parte din componenţa staţiilor, verificarea nivelului de pregătire a personalului propriu, prin utilizarea aparatelor de respirat cu autonomie ridicată, specifice intervenţiei la metrou, realizarea comunicaţiilor radio şi colaborarea cu personalul de specialitate din cadrul Metrorex SA.
„Scopul acestor activităţi de pregătire vizează protecţia populaţiei, călătorilor şi a altor categorii de personal, care îşi desfăşoară activitatea în incinta reţelei de metrou sau în proximitatea acesteia”, se arată în comunicat.
Conform ISU Bucureşti, „acţiunile de verificare şi înlăturare a posibilelor vulnerabilităţi cu care se pot confrunta pompierii, în cazul producerii unei situaţii de urgenţă la metrou, au fost demarate încă din anul 2015”.