Fostul preşedinte al Universităţii Craiova Silvian Cristescu, audiat la sediul DNA Craiova

Fostul preşedinte al Universităţii Craiova Silvian Cristescu a ajuns, miercuri dimineaţă, la sediul DNA - Serviciul Teritorial Craiova, el fiind chemat de procurorii anticorupţie pentru a fi audiat în urma unei plângeri depuse de finanţatorul clubului Adrian Mititelu.

Urmărește
9 afișări

Silvian Cristescu a ajuns la sediul DNA Craiova în jurul orei 9.45. şi le-a spus jurnaliştilor că nu ştie de ce a fost chemat de procurorii anticorupţie, însă va afla "în scurt timp", transmite corespondentul MEDIAFAX.

În momentul în care fostul preşedinte al Universităţii Craiova a încercat să intre în curtea instituţiei, poarta de acces nu s-a deschis, el afirmând: "Eu credeam că aştia închid uşa după ce intri în instituţie".

La ora transmiterii acestei ştiri, Silvian Cristescu se află în sediul DNA Craiova.

El a fost chemat de procurorii DNA în urma unei plângeri depuse de finanţatorul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, susţin surse judiciare.

La sediul DNA Craiova au mai ajuns în ultima perioada fostul manager al Universităţii Victor Piţurcă şi jucătorii de fotbal ai clubului Dinamo Bucureşti Valerică Găman şi Ştefan Bărboianu.

Adrian Mititelu se află în conflict cu Victor Piţurcă, pe care l-a demis de la echipă la începutul acestui an, în urma unor neînţelegeri financiare. Patronul Universităţii i-a oferit, anul trecut, lui Piţurcă trei dezlegări în alb, drept garanţii că va asigura banii necesari la echipă.

În urma scandalului dintre cei doi, jucătorii Valerică Găman şi Ştefan Bărboianu au fugit în 19 ianuarie din cantonamentul formaţiei Universitatea Craiova de la Govora, şi au cerut şi au obţinut din partea Comisiei pentru Soluţionarea Litigiilor din cadrul LPF să fie declaraţi liberi de contract, în baza dezlegărilor în alb, pe care patronul i le-a dat lui Piţurcă. Finanţatorul clubului Universitatea Craiova a declarat atunci că cei doi jucători au fost "furaţi" de Victor Piţurcă.

Fostul manager al oltenilor a declarat, într-o emisiune televizată din 14 martie, că, la rândul său, deţine dosare întocmite de instituţii ale statului, care îl incriminează "clar" pe patronul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, dar a precizat că nu vrea să facă uz de ele.

"La mine pe masă sunt nişte dosare, care îl incriminează foarte clar, sunt dosare semnate de instituţii ale statului, depuse, şi care mi-au fost într-un fel trimise ca să fac eu plângere. Dar pe mine nu m-a interesat acest lucru, nu mă interesează toate mizeriile făcute de el. Datoriile lui se ridică la circa 15-20 de milioane de euro. Dacă el are impresia că eu am făcut ceva în afara legii, nu am nicio treabă, să anunţe organismele statului. Eu nu am făcut nimic ilegal", declara Victor Piţurcă, în 14 martie, la postul 3TV din Craiova.

El mai preciza- atunci că nu se teme de ameninţările lui Mititelu, care a spus despre fostul selecţioner că ar fi trebuit arestat deja. "Vă imaginaţi că mi-e frică (n.r. - ironic), pentru că Mititelu am înţeles că m-a turnat şi pe mine. L-a turnat pe Penescu, pe Solomon, acum şi pe mine. Să-şi ducă actele la DNA, să vedem cine a semnat acolo, a semnat altcineva în afară de directorul general Mititelu? Dacă a mai semnat cineva, probabil că şi acela este vinovat. Poate procurorii fac ce vrea Mititelu, comisiile s-au luat după documentele scrise, poate procurorii îi fac pe plac lui Mititelu. Acestea sunt nişte aberaţii, nişte tâmpenii, pe care le-a mai spus de multe ori, dar azi (n.r. - luni) a exagerat, pentru că el a vrut să deturneze de la echipa de fotbal, care vedeţi în ce hal a ajuns, la alte lucruri, pe care el le-a făcut şi pe care le va trage. Dacă îşi imaginează că actele semnate de el nu sunt valabile, vom vedea ce spune legea", spunea Piţurcă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici