- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (07.07.2014, 15:09)
- Livia Ispas
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Fostul primar din Cluj-Napoca Sorin Apostu, condamnat definitiv la 4 ani şi 6 luni de închisoare cu executare
Fostul primar din Cluj-Napoca Sorin Apostu a fost condamnat definitiv, luni, de instanţa supremă, la patru ani şi şase luni de închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzat de fapte de corupţie.
Urmărește
1389 afișări
Fostul primar din Cluj-Napoca Sorin Apostu, condamnat definitiv la 4 ani şi 6 luni de închisoare cu executare (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)
Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie l-au condamnat pe Sorin Apostu la patru ani de închisoare pentru că a luat mită de la omul de afaceri Călin Stoia, la trei ani şi şase luni de închisoare pentru complicitate la spălare de bani, în formă continuată şi la opt luni de închisoare pentru complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Răspunde Guvernul Ciolacu 2 așteptărilor TALE, ca administrator al României în 2025? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Schimbare tactică a ruşilor. Experţii cred că armata lui Putin a rămas fără echipamente
-
Polonia urmează modelul Lituaniei şi stabileşte planuri de evacuare în masă în caz de război sau dezastre naturale
-
Surpriză în războiul din Ucraina. Forţele de Apărare ale Ucrainei atacă trupele ruseşti din mai multe direcţii în regiunea Kursk
Instanţa a stabilit ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de patru ani de închisoare, la care a adăugat un sport de şase luni, pedeapsa finală fiind de patru ani şi şase luni de închisoare. Din pedeapsă a fost scăzută perioada în care Apostu a fost reţinut şi arestat, respectiv din 9 septembrie 2011 până în 28 septembrie 2012.
Monica Apostu, soţia fostului primar al municipiului Cluj-Napoca, a fost condamnată la trei ani de închisoare pentru complicitate la luare de mită, în formă continuată, trei ani de închisoare pentru spălare de bani, în formă continuată şi opt luni pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată. Instanţa a dispus suspendarea executării pedepsei primite de Monica Apostu, stabilind un termen de încercare de şapte ani.
Călin Stoia, administrator al SC Compania de Salubrizare Brantner Vereş SA, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru dare de mită, în formă continuată, trei ani pentru spălare de bani, în formă continuată, sub forma participaţiei improprii şi opt luni de închisoare pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, în forma participaţiei improprii. Şi în cazul acestuia, instanţa a dispus suspendarea executării pedepsei.
Instanţa i-a mai obligat pe soţii Apostu şi pe Călin Stoia la plata a câte 10.000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat şi a dispus confiscarea de la soţii Apostu a câte 272.258,70 de lei.
Totodată, instanţa a menţinut măsurile asigurătorii dispuse de anchetatorii DNA şi a dispus anularea contractului de asistenţă juridică din 2 aprilie 2010 încheiat între Cabinetul de avocatură Apostul Monica Undina şi SC Total Trading Company, precum şi a unor facturi fiscale.
Decizia este definitivă, Sorin Apostu urmând să fie încarcerat.
În 25 iulie 2013, Curtea de Apel Târgu Mureş i-a condamnat pe Sorin Apostu la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare şi pe Monica Apostu la trei ani de închisoare cu suspendare, omul de afaceri Călin Stoia fiind achitat.
Sentinţa a fost contestată la instanţa supremă, care luni a dat o decizie definitivă în acest dosar.
Sorin Apostu a demisionat din funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca, demisia fiind înregistrată în 15 februarie 2012 la Registratura Primăriei.
Procurorii arătau, în rechizitoriu, că Sorin Apostu, în exercitarea atribuţiilor de primar al municipiului Cluj-Napoca, a obţinut cu titlu de mită, ca obiect al traficului de influenţă sau sub formă de foloase necuvenite, suma totală de 545.717 lei, echivalent a 127.052 de euro.
Potrivit DNA, banii proveneau de la reprezentanţii unor societăţi comerciale care aveau în derulare contracte cu Primăria municipiului Cluj-Napoca (SC Brantner Vereş prin administrator SC Total Trading Company SRL Cluj-Napoca şi SC Rosal SRL Bucureşti) sau cu regii aflate în subordinea Consiliului local Cluj-Napoca (SC Groupe Frarom SRL Cluj Napoca).
"Pentru a disimula caracterul ilicit al primirii sumelor respective, inculpatul Sorin Apostu a angrenat-o în activităţile sale şi pe soţia sa, inculpata Monica Undina Apostu, avocat în cadrul Baroului Cluj, astfel că banii pretinşi ca obiect al infracţiunilor de corupţie erau primiţi prin intermediul cabinetului de avocatură al soţiei, sub falsa justificare a unor contracte de consultanţă", arăta DNA.
Procurorii au pus atunci sechestru asigurător şi au indisponibilizat sumele de 145.000 de lei şi 10.000 de euro aparţinând lui Sorin Apostu, precum şi suma de 358.326,93 lei aparţinând soţiei acestuia.
Citește pe alephnews.ro: Crin Antonescu își suspendă candidatura la prezidențiale și acuză Coaliția PSD-PNL-UDMR că l-a lăsat „singur în campanie”
Citește pe www.zf.ro: Dragoş Damian, Terapia Cluj: No, amu gata! Gata cu văicăreala, cu bocetele şi cu plânsetele! Sunteţi oameni de afaceri puternici, va faceţi de ruşine! Hai, la muncă în 2025, avem multă treabă!
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
SUA afirmă că Putin nu va renunța la Ucraina. Care sunt șansele unui acord de încetare a focului în 2025
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Ce trebuie să faci ca să ai succes în 2025? Un psihoterapeut a dezvăluit cinci lucruri pe care le poţi face în orice perioadă a anului. De ce nu funcţionează dorinţe precum „să pierd 5 kilograme” sau „să economisesc 10.000 de lei”
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Cum arată vila de 1 milion de euro în care locuiesc Ștefan Bănică Jr. și Lavinia Pîrva. Casa este construită pe 4 nivele
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe