Fostul procuror Ciurea: În dosarul invocat de Nastasiu, 16 persoane erau filate

Fostul procuror Angela Ciurea de la DIICOT, fostă colegă a lui Ciprian Nastasiu, a afirmat, luni seară, la Realitatea TV, că în dosarul invocat de fostul anchetator Nastasiu, disjuns din cazul privatizărilor, erau interceptate 16 persoane, iar acestea s-au suprapus şi cu altele filate.

Urmărește
255 afișări
Imaginea articolului Fostul procuror Ciurea: În dosarul invocat de Nastasiu, 16 persoane erau filate

Fostul procuror Ciurea: În dosarul invocat de Nastasiu, 16 persoane erau filate (Imagine: Răzvan Chiriță/Mediafax Foto)

Fostul procuror Angela Ciurea - care a preluat funcţia lui Ciprian Nastasiu, respectiv cea de adjunct al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - a afirmat că nu poate vorbi despre informaţii clasificate "în faţa camerelor de vederi".

Ciprian Nastasiu a afirmat, luni, că a solicitat instanţei supreme monitorizarea lui Dan Voiculescu, Bogdan Chirieac, Elena Udrea, Theodor Stolojan, Doru Cocoş, Attila Verestoy, într-un dosar disjuns din cel referitor la privatizările strategice.

Nastasiu a adăugat că în 2 iulie 2007 a făcut cerere de prelungire a monitorizării, la instanţa supremă, a unor persoane din cazul disjuns.

"Ce să mai continui? Existau autorizaţii de monitorizare a acestei grupări, pe autorizaţie de interceptare emisă de ICCJ. Erau şi mogulii, era Dan Voiculescu, Bogdan Chirieac, Elena Udrea, Theodor Stolojan, Doru Cocoş, Attila Verestoy - deci erau. Mandatul era pe 30 plus 30, deci eu am prins prelungirea. Mi s-a admis prelungirea cu încă 30 de zile a mandatului", a explicat fostul procuror, luni, la lansarea cărţii "Prădarea României", referitoare la cazul Hayssam, la privatizările strategice şi la traficul de armament.

Angela Ciurea a fost exclusă din magistratură, după ce, la începutul lui decembrie 2008, alături de avocatul lui Stamen Stanchev, s-a întâlnit cu acesta în Nisa, pentru a discuta despre dosarul privatizării Alro Stalina şi alt caz, potrivit unor surse judiciare.

Colegi de-ai lui Ciprian Nastasiu şi Angelei Ciurea susţin că aceştia ar fi avut o relaţie apropiată, iar după ce a plecat Nastasiu din DIICOT, procuroarea a preluat o parte din cazurile acestuia.

Angela Ciurea a fost procurorul de şedinţă la termenul în care lui Stamen Stanchev i s-au ridicat interdicţiile de către Curtea de Apel Bucureşti.

Ciurea a susţinut, luni seara, că printre dosarele instrumentate de Nastasiu "existau nume ale unor persoane implicate pe scena politică a acestei ţări".

"Toate persoanele menţionate de Nastasiu figurau pe lista de interceptări de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie", a spus Ciurea.

Fostul procuror Angela Ciurea a adăugat că anchetatorii trebuie să verifice toate informaţiile care le parvin şi că, în final, trebuie să dea "un verdict" asupra acestora.

Despre numele citate de Nastasiu, Ciurea a afirmat că "apăreau pe note informative ale Serviciului Român de Informaţii", iar în conversaţiile acestor persoane apăreau pe interceptări şi alte persoane.

Ciurea a respins afirmaţia potrivit căreia au fost peste o mie de convorbiri interceptate de DGIPI, precizând că 16 de persoane au fost monitorizate în cazul indicat de Nastasiu.

Ciprian Nastasiu relatează în cartea lansată luni împreună cu publicistul Victor Gaetan, că ICCJ a autorizat interceptarea comunicaţiilor, inclusiv a telefoanelor, transmisiilor fax, SMS-urilor şi e-mailurilor lui Theodor Stolojan, Attila Verestoy, Bogdan Chirieac, Elena Udrea, Doru Cocoş, precum şi monitorizarea audio/video a "cercului relaţional" al lui Vitaly Maschitskiy (n.r - magnat rus/israelian despre care susţine că ar controla Marco Group), Vadim Benyatov şi Valery Krasnov.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici