Fostul profesor de la Jean Monnet a fost eliberat. Octavian Vişan le mulţumeşte celor care l-au ajutat
Fostul profesor de la Liceul "Jean Monnet", Octavian Vişan, a plecat, vineri, din Penitenciarul Rahova, după ce Tribunalul Bucureşti a dispus eliberarea lui sub control judiciar, în dosarul în care este acuzat că a întreţinut relaţii sexuale cu o elevă.

Fostul profesor de la Jean Monnet a fost eliberat. Octavian Vişan le mulţumeşte celor care l-au ajutat (Imagine: Catalina Filip/Mediafax Foto)
La ieşirea din penitenciar, Octavian Vişan a spus că le mulţumeşte celor care l-au ajutat.
Octavian Vişan a fost eliberat din penitenciar în urma unei decizii de vineri a Tribunalului Bucureşti. Instanţa Tribunalului Bucureşti a respins recursul procurorilor faţă de decizia Judecătoriei Sectorului 1 de punere în libertate a fostului profesor de sport Octavian Vişan.
Fostul profesor de sport de la Liceul "Jean Monnet" Octavian Vişan a fost deferit justiţiei pentru că a întreţinut relaţii sexuale cu o elevă în timpul unei excursii la Predeal. Vişan a stat în arest preventiv din 18 noiembrie 2011.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
Primul termen de judecată în acest caz a fost stabilit pentru 10 februarie 2012, la Judecătoria sectorului 1 Bucureşti.
Octavian Vişan a recunoscut că a întreţinut relaţii sexuale cu o elevă din clasa a XI-a, în mai multe rânduri. Eleva de la Liceul "Jean Monnet" s-a prezentat, în 3 noiembrie, la Secţia 1 Poliţie însoţită de părinţi şi a depus plângere împotriva profesorului de 26 de ani, acuzându-l că a violat-o în timpul unei excursii la Predeal.
Profesorul de sport era suplinitor, fiind venit de la altă şcoală la Liceul "Jean Monnet" de un an.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

