FOTO | Accident în Caraş-Severin: Trei persoane au fost rănite, după ce o maşină şi un camion s-au ciocnit
Potrivit ISU Caraş-Severin, accidentul s-a produs pe DN 58, la intrarea în localitatea Brebu.
În urma impactului dintre o maşină şi un camion au fost rănite trei persoane, dintre care una a rămas încarcerată.
„Toate cele trei victime sunt conştiente. Cele două victime neîncarcerate au fost transportate la spital”, au declarat reprezentanţii ISU Caraş-Severin.
Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul
La ora publicării acestei ştiri, traficul rutier este blocat în zonă.