Universitatea Transilvania din Braşov a lansat la începutul anului universitar 2017-2018, un nou manual de identitate vizuală. Acesta este construit în jurul ideii de centru: „universitatea din centrul ţării“, „universitatea din centrul societăţii“, „universitatea-nucleu“.
„Numindu-ne Universitatea Transilvania, acest logo include un U şi un T, iniţiale noastre, desenate sub forma unor linii drepte verticale şi orizontale, ceea ce ne trimit la imaginea unor cărţi care se găsesc pe raftul unei biblioteci, şi un element central pe care-l veţi regăsi în siglele tuturor facultăţilor, un pătrat cu o semnificaţie aparte, faptul că suntem o universitate în centrul ţării prin poziţionarea geografică. Suntem o universitate în centrul comunităţii, în centrul oraşului. Ne-am dori ca studenţii, profesorii să fie în centrul Universităţii, să fie un spaţiu care îmbie spre centru, spre miezul lucrurilor, spre esenţa lor“, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Vasile Abrudan, rectorul Universităţii Trasilvania.

Logo-urile celor 18 facultăţi sunt legate de logo-ul Universităţii prin reluarea elementului central în fiecare dintre ele.
De exemplu, logo-ul Facultăţii de Ingineria Lemnului sugerează inelele unui trunchi de copac, dar şi discurile unei maşini de prelucrare, sigla Facultăţii de Ştiinţe economice şi Administrarea Afacerilor redă simbolul valutar generic, dar şi imaginea sedinţei unei echipe de management, iar la Facultatea de Muzică, logo-ul este redat printr-o undă sonoră stilizată, dar şi prin tubulatura unei orgi istorice.

Universitatea are şi un nou slogan, „Învaţă să fii în centru“.
Valoarea contractului pentru noul manual de identitate vizuală a fost de 27.000 de lei.
Întregul concept de identitate vizuală al Univerităţii a fost creat de un fost student, Mugur Mihai, câştigătorul concursului de logo-uri pentru sărbătorirea a 10 ani de la aderarea României la UE, al cărui proiect a fost ales din 320 de propuneri înscrise în cursă.
Citeşte şi: O maşină de poliţie, parcată lângă piaţă, în Prundu Bârgăului, a luat foc. Incendiul s-a extins la o clădire a primăriei | FOTO
Citeşte şi: Chirurgul de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Râmnicu Vâlcea, care a atacat un medic cu un bisturiu în sala de operaţie, condamnat la 5 ani şi 6 luni de închisoare cu executare
Citeşte şi: Trafic reluat după aproximativ şase ore pe Centura de Vest a Ploieştiului, unde exista pericol de explozie din cauza unor scurgeri de nitrat dintr-un camion
Citeşte şi: Un mort şi trei răniţi, în urma unui accident rutier în judeţul Sibiu. Şoferul vinovat, care a fugit de la locul faptei, nu avea permis de conducere
Citeşte şi: Un mort şi trei răniţi, în urma unui accident rutier în judeţul Sibiu. Şoferul vinovat, care a fugit de la locul faptei, nu avea permis de conducere