Prima pagină » Social » FOTO. „Doreii” în acţiune: Maşini căzute într-un şanţ după ce muncitorii au săpat în jurul lor

FOTO. „Doreii” în acţiune: Maşini căzute într-un şanţ după ce muncitorii au săpat în jurul lor

Două maşini parcate la marginea drumului au căzut într-un şanţ, după ce muncitorii de la reţeaua de canalizare au săpat în jurul lor, pe o stradă din comuna Coţofenii din Dos, judeţul Dolj.
Luiza Paraschivu
16 dec. 2019, 17:05, Social

Potrivit primarului comunei Coţofenii din Dos, Constantin Cîrciumaru, maşinile erau abandonate de câţiva ani pe domeniul public, iar muncitorii au săpat pe lângă acestea un şanţ adânc de 3 metri.

În zonă, pânza freatică este ridicată, a mai declarat, pentru MEDIAFAX, edilul, astfel că pământul îmbibat cu apă s-a lăsat, iar maşinile au căzut în şanţ.

„Cetăţeanul care are maşinile nu a vrut să înţeleagă şi să le mute. Sunt pe domeniul public de 2-3 ani. Muncitorii au săpat pe lângă maşini, că e o lucrare pe fonduri europene şi oamenii trebuie să o termine până în iulie 2020. Acolo sunt şi nişte izvoare, îi zice, şi apa e la suprafaţă. S-a inmuiat pământul, s-a lăsat, iar cele două maşini erau chiar pe marginea şanţului”, a mai spus Constantin Cîrciumaru.

Potrivit edilului, maşinile au fost ridicate, luni după-amiaza, iar drumul a fost refăcut, fiind duse mai multe tone de pietriş.