Prima pagină » Social » FOTO Furtună violentă în Timişoara: acoperişuri smulse, copaci rupţi şi străzi inundate

FOTO Furtună violentă în Timişoara: acoperişuri smulse, copaci rupţi şi străzi inundate

O furtună puternică s-a produs, miercuri seara, la Timişoara, pompierii fiind solicitaţi pentru degajarea unor copaci rupţi de vânt, a unor acoperişuri smulse, dar şi pentru evacuarea apei din mai multe zone, transmite corespondentul MEDIAFAX.
FOTO Furtună violentă în Timişoara: acoperişuri smulse, copaci rupţi şi străzi inundate
Adriana Mit
01 aug. 2018, 19:34, Social

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Timiş, miercuri, pompierii au fost solicitaţi să intervină în mai multe zone din Timişoara, în urma unei furtuni puternice.

Astfel, o primă intervenţie a avut loc la biserica romano-catolică din Piaţa Unirii, pentru degajarea unei table care era pe punctul de a se prăbuşi. De asemenea, o altă tablă de pe un acoperiş a căzut pe carosabil pe strada Iuliu Maniu, subsolul unei case a fost inundat, iar un acoperiş a căzut peste o maşină, pe strada Brâncoveanu.

Totodată, pompierii au intervenit şi sub podurile din Calea Şagului şi de la fosta fabrică de ţigări, unde apa a inundat carosabilul, iar doi copaci au fost rupţi de vântul puternic pe strada Vasile Pârvan şi în zona Pieţei Doina.

În urma furtunii puternice, inundaţii s-au produs şi în mai multe zone din oraşul timişean Lugoj.

“Se intervine cu forţe din cadrul Detaşamentului 1, Detaşamentului 2 Timişoara şi Detaşamentul Lugoj”, a informat ISU Timiş.

Judeţul Timiş s-a aflat, miercuri, timp de câteva ore, sub cod portocaliu de averse, frecvente descărcări electrice şi intensificări ale vântului, cu aspect de vijelie.