Prima pagină » Social » FOTO În jur de 50 de timişoreni protestează în faţa Prefecturii Timiş: “Grindene, fă-ne o surpriză plăcută”

FOTO În jur de 50 de timişoreni protestează în faţa Prefecturii Timiş: “Grindene, fă-ne o surpriză plăcută”

Aproximativ 50 de timişoreni s-au adunat, joi la prânz, în faţa Prefecturii Timiş pentru a protesta din nou faţă de adoptarea proiectului de lege privind graţierea şi ordonanţa pentru modificarea Codurilor Penale. Oamenii au afişe cu mesaje precum “Grindene, fă-ne o surpriză plăcută".
Adriana Mit
02 feb. 2017, 13:38, Social

Manifestanţii de la Timişoara solicită demisia Avocatului Poporului, Victor Ciorbea, şi strigă “Abrogare”, “DNA să vină să vă ia” şi “Hoţii”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

De asemenea, unii dintre cei 50 de protestatari care s-au adunat, joi, în faţa Prefecturii Timiş, au afişe cu mesaje adresate premierului Sorin Grindeanu, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş.

“Grindene, te lepezi de Dragnea?”, “Grindene, abrogă şi hai la o cafă acasă”, “Grindene, fii bărbat şi convoacă-i la abrogare” sau “Grindene, fă-ne o surpriză plăcută” sunt doar câteva dintre mesajele manifestanţilor din Timişoara.

Miercuri seara, aproximativ 30.000 de persoane au protestat la Timişoara faţă de adoptarea proiectului de lege privind graţierea şi ordonanţa pentru modificarea Codurilor Penale. După ce timp de două ore au scandat în Piaţa Victoriei împotriva Guvernului şi au cerut abrogarea OUG privind Codurile Penale, manifestanţii au pornit în marş pe străzile oraşului, coloana de protestatari s-a întins pe mai mult de 2,5 kilometri.

Manifestanţii s-au plimbat timp de peste două ore prin cartierele din Timişoara, iar apoi s-au întors în Piaţa Victoriei, protestul finalizându-se după peste cinci ore.

Joi, de la ora 18.00, în Piaţa Victoriei are loc un nou protest. De altfel, manifestanţii au primit autorizaţie de la Primăria Timişoara pentru a protesta până în data de 28 februarie.

Citeşte şi: MEDIAFAX HEADLINES