- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (30.10.2019, 19:45)
- Razvan Tupa
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
FOTO | Iubitorii muzicii se despart de Mihai Constantinescu la Biserica Sfânta Vineri Nouă
Trupul lui Mihai Constantinescu a ajuns miercuri la ora 15.00 la Biserica Sfânta Vineri Nouă din Bucureşti cu hramul Sfânta Cuvioasă Parascheva unde credincioşii şi iubitorii muzicii îşi pot prezenta omagiile până la înmormântarea programată joi după amiază.
Urmărește
587 afișări
FOTO | Iubitorii muzicii se despart de Mihai Constantinescu la Biserica Sfânta Vineri Nouă
Primii iubitori ai muzicii lui Mihai Constantinescu şi-au făcut apariţia cu ore bune înainte ca sicriul care conţine trupul cântăreţului să ajungă la biserică. Un cuvânt pe care nu îl auzi de obicei în conversaţiile obişnuite rezona din grupurile de persoane zgribulite cu flori în mâini.
„Bucură-te, Parascheva, mult folositoare", scrie deasupra intrării în biserică. Acelaşi rugăciune e psalmodiată din boxele care încadrează cele şase coloane de la picioarele sfintei surprinse într-un mozaic uriaş care urcă spre acoperişul lăcaşului de cult.
ULTIMELE ȘTIRI
-
COVID a fost scăpat dintr-un laborator din China, potrivit FBI. Agenția nu a avut voie să-l informeze pe Biden
-
Avionul Azerbaijan Airlines prăbuşit în Kazahstan: Acuzaţii de doborâre cu rachetă rusească dar Kremlinul refuză să mai ofere informaţii
-
Zeci de persoane au murit după ce o barcă s-a scufundat în Marea Mediterană
-
Marcel Ciolacu: Guvernul României este solidar cu poporul azer
Un bătrân care ţine doi câini cu haine pentru animale trece prin faţa celor care aşteptau ca sicriul cântăreţului să ajungă la biserică. Se aşează pe colţul scărilor unui bloc şi,privind în sus spre cei care se adăposteau de stropii răzleţi de ploaie întreabă: "cine a murit?" "Mihai Constantinescu" , îi spune o femeie. "Aoleo", zice bătrânul, "n-am crezut!".
Cu câteva minute înaintea orei 15.00 maşina care a transportat corpul muzicianului a parcat în faţa bisericii şi soţia muzicianului însoţită de câţiva apropiaţi ai familiei s-au apropiat dinspre strada care se strecoară pe lângă picioarele podului Basarab. După mai bine de două ore petrecute în faţa bisericii, cele 30 de persoane care au ţinut să fie printre primii care îşi prezintă omagiile lângă sicriul închis s-au strâns imediat în dreptul crucii şi au început să aprindă lumânări.
Publicul are ocazia să îşi ia la revedere de la Mihai Constantinescu la Biserica din Bulevardul Nicolae Titulescu nr. 157-161. Înmormântarea este programată joi, la ora 14.00, la cimitirul Ghencea.
Născut pe 4 ianuarie 1946, Mihai Constantinescu a absolvit Institutul de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti în 1973, după ce, cu un an înainte, terminase cursurile Şcolii Populare de Artă.
Artistul făcuse parte din corul de copii al Radiodifuziunii Române, iar, în anul 1964, a devenit membru al grupului Mondial, perioadă în care a lansat piesa "Păpuşa".
Mihai Constantinescu a mai cântat cu Modern Group, trupa lui Petre Magdin, iar apoi a fost remarcat de realizatorul TV Titus Munteanu, care apoi l-a lansat într-un trio, alături de Olimpia Panciu şi Marius Ţeicu.
În anul 1999 a lansat single-ul "Iubiţi şi câinii vagabonzi", care s-a bucurat de o mare popularitate.
A fost şi compozitor, unele dintre piesele sale apărând pe dublul CD al cântăreţei Anastasia Lazariuc lansat în 2003. De altfel, Mihai Constantinescu a avut o colaborare lungă cu Anastasia Lazariuc, una dintre cele mai cunoscute melodii fiind "Maria".
De-a lungul carierei a avut numeroase turnee în Europa, dar şi în SUA.
În 2002, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România i-a lansat un caiet de cântece selectate din şlagărele lansate în trei decenii. Tot în anul 2002, Mihai Constantinescu a primit Diploma de Onoare la Gala Muzicii Uşoare “O zi printre stele” din partea Ministerului Culturii.
Mihai Constantinescu şi-a anulat în luna martie câteva concerte din cauza stării de sănătate, fiind cunoscut de multă vreme cu probleme cardiace. În anul 2008, Mihai Constantinescu a fost supus unei intervenţii chirurgicale la Secţia Clinică Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş, cu diagnosticul stenoză aortică strânsă, cardiopatie valvulară, insuficienţă mitrală gradul 3/4, insuficienţă tricuspidiană gradul 2, hipertensiune pulmonară medie. În anul 2017, artisul a fost supus unei noi intervenţii chirurgicale, după ce valva mitrală a avut o disfuncţie.
Reprezentanţii Spitalului de Urgenţă Floreasca au declarat, pentru MEDIAFAX, că artistul Mihai Constantinescu a muri marţi seara, în jurul orei 19.00, după un stop cardio-respirator neresuscitabil.
Mihai Constantinescu se afla în comă din luna mai a acestui an, când a fost dus la spital în urma unui stop cardio-respirator. Mihai Constantinescu avea 73 de ani. Rămâne unul dintre artiştii simbol ai muzicii uşoare româneşti din anii 1970, alături de cântăreţi precum Dan Spătaru, Margareta Pâslaru, Corina Chiriac, Angela Similea sau Cornel Constantiniu.
Citește pe alephnews.ro: Finlanda și Estonia lansează patrule navale în urma suspiciunii de sabotaj rusesc în cazul Estlink 2. Rutte: „NATO va spori prezența în Marea Baltică”
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Drumul spre distracția de Revelion e aglomerat: Rute alternative și sfaturi esențiale pentru un drum sigur spre munte
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
De la anul „ultra-bogaţilor”, la cel în care trebuie să ne confruntăm cu consecinţele deceniilor de acumulări de datorii. Ce s-ar putea întâmpla în 2025?
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
PROSPORT.RO
Ce a putut să scrie o tânără pe salata boeuf, de Crăciun? Au râs cu lacrimi când au văzut mesajul genial
CANCAN.RO
Cristina Demetrescu ne spune care sunt cele 2 zodii care își vor schimba radical viața în 2025
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe