Marcel Vela, despre poliţiştii de la Caracal: Măsurile propuse le voi semna
Întrebat despre cei 15 poliţişti cercetaţi disciplinar în cazul de la Caracal, ministrul de Interne, Marcel Vela, a declarat că va semna măsurile propuse în urma anchetei.
„Măsurile propuse le voi semna”, a spus Vela.
De asemenea, întrebat despre concediile medicale de care s-ar fi folosit unii dintre poliţiştii cercetaţi, pentru a tergiversa cazul, Vela a spus că va fi verificat şi acest aspect.
„Legat de tot ceea ce aţi spus dumneavoastră cu concedii medicale şi cu tertipuri, ca să vă citez, evident că nu sunt de acord cu ele şi toate posibilele tertipuri vor fi verificate şi măsurile vor fi aşa cum propun comisiile de disciplină, astfel încât să aveţi cunoştinţa că fiecare poliţist vinovat a primit pedeapsa cuvenită”, a mai spus Vela.