- Home
- Social
- BUCUREŞTI , (23.05.2017, 10:49)
- Departamentul Social - Mediafax
FOTO O butelie a explodat într-o locuinţă din zona Berceni din Capitală. O persoană este rănită/ Incendiul a fost lichidat
O butelie a explodat, marţi, într-o locuinţă de pe strada Dumitru Lătăreţu din sectorul 4 al Capitalei, explozia fiind urmată de un incendiu. O persoană a fost rănită, anunţă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov. UPDATE: Incendiul cauzat de explozie a fost lichidat.

O butelie a explodat într-o locuinţă din zona Berceni din Capitală, o persoană este rănită (Imagine: ISU BUCURESTI ILFOV)
Update 12.08 Incendiul izbucnit după ce o butelie a explodat într-o gospodărie din Sectorul 4 a fost lichidat
Pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov au lichidat incendiul izbucnit în zona Berceni a Capitalei, după ce o butelie a explodat într-o locuinţă, un bărbat fiind rănit şi transportat la spital.
Cele şase autospeciale trimise în zonă au lichidat incendiul după aproximativ o oră şi jumătate.
Ştire Şase autospeciale au fost trimise în zonă pentru lichidarea incendiului.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov, o persoană a fost rănită, fiind vorba de un bărbat în vârstă de 58 de ani, care are arsuri pe aproximativ 10% din suprafaţa corpului, este conştient, şi va fi transportat la Spitalul Bagdasar Arseni din Capitală.
Clădirea în care s-a produs explozia s-a prăbuşit parţial.




Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 10:00
-
astăzi, 09:39