FOTO Schior rătăcit în Masivul Vâlcan, salvat după 19 ore: A fost un coşmar pe care nu-l doresc nimănui

Andrei este un cunoscător al muntelui şi are o condiţie fizică bună, care l-a ajutat să treacă prin labirintul la care l-a supus muntele pentru a supravieţui. De meserie învăţător în Valea Jiului, Andrei cunoaşte zona bine şi o explorează ori de câte ori are ocazia. Nu pleacă niciodată singur pe munte, însă în experienţa din staţiunea montană Straja a fost însoţit doar de un prieten.

Cei doi schiori au plecat duminică la prânz în Masivul Vâlcan, însă la un moment dat au fost surprinşi de o ceaţă densă şi au schimbat traseul.

"A fost un coşmar de 19 ore pe care nu-l doresc absolut nimănui. Dacă nu aveam o pregătire fizică bună, atât eu, cât şi colegul, n-am fi apucat dimineaţa! Crede-mă ce ţi spun! (...) Am plecat din Straja de pe Vârfu Mutu la ora 12 la amiază (duminică – n.r.) . Planul iniţial era sa traversăm până pe Vârful Coarnele şi să coborâm pe Balomir în oraşul Uricani. Totul a mers relativ ok, până am ajuns la <piciorul> pe care trebuia sa urcăm pe vârf. A venit brusc o ceaţă urâtă de tot. Colegului meu i se dusese naibii lipiciul de pe pielea de focă şi ar fi trebuit să urcăm <piciorul> respectiv la pas, cu schiurile în spate (cel puţin el). Am calculat timpul şi am constatat că s-ar putea să ne prindă şi înserarea, în timp ce înaintam în ceaţă. Aşa am decis că nu e prudent deloc să mergem şi pe ceaţă şi pe întuneric, chiar dacă ştiam unde trebuie să ieşim”, povesteşte Andrei.

Ceaţa şi frigul i-au determinat pe cei doi schiori să îşi schimbe traseul iniţial şi să coboare printr-o vale până în Lupeni, însă au dat doar de teren accidentat, copaci căzuţi şi zăpadă adâncă, fără să găsească drumul. În plus, amândoi au căzut într-un prâu.

"Valea se vedea bine de sus şi se vedea clar că duce în Lupeni, deci totul părea a fi sigur. Ce n-am luat noi în calcul a fost faptul că jos, pe cursul de apă, nu exista absolut niciun drum forestier, nici de taf, nimic, absolut nimic. Doar cursul de apă şi teren accidentat, foarte accidentat. Am coborât vreo două ore pe cursul de apă sperând să dăm de drum. Am coborât până când ne-am dat seama că nu mai putem înainta din cauza pericolelor mari. Am întâlnit bălţi destul de adânci, locuri înguste unde doar apa trecea printre stânci şi unde puteam cădea în gol, copaci uriaşi căzuţi, zăpadă până la şold. Colac peste pupăză, s-a rupt o peliculă de gheaţă şi am căzut în pârâu, şi eu şi colegul. Uzi până la brâu, ne-am hotărât că evităm stâncile mari ce se tot înmulţeau pe versanţi şi am decis să urcăm din nou versantul până iesim în gol alpin”, spune schiorul.

Cei doi au parcurs porţiuni în care au urcat pe brânci. Au întâlnit locuri unde panta avea înclinaţia de vreo 60 de grade. Se identificau din ce în ce mai mult cu natura înconjurătoare: clăpari în picioare mustind de apă care îngheţa de la o secundă la alta, schiuri şi beţele în mâinile degerate, hainele complet ude. Mai mult, unul dintre tineri a scăpat schiul într-o baltă adâncă de un metru. Tinerii nu puteau abandona schirile în apă, pentru că sperau încă să poată coborî alunecând, aşa că s-au descurcat cu ce au avut la îndemână.

"Am legat beţele de schi între ele, cu un băţ il ţineam pe colegul atârnat peste o peliculă de gheaţă şi a reuşit într-un târziu, după o jumătate de oră, să-l agaţe (schiul –n.r.) şi să-l tragă afară. Dacă s-ar fi rupt gheaţa cu el, ar fi fost urât de tot”, povesteşte Andrei.

Pădurea vorbea, auzeau zgomote de tot felul, crengi trosnind, dar nu şi-au permis nici măcar să piardă timp ca să se sperie. Deveniseră roboţi printre vieţuitoarele pădurii. Urmele de mistreţ, lup, vulpe, urs, iepure, ciute le-au fost indicatoare spre drumul care ducea la staţia “supravieţuirea” pentru care luptau cu ultimele eforturi. Fizic erau la limită.

“N-am mâncat absolut nimic în acest interval de timp (ultima hrană a fost pe la 12:30 ziua - câteva alune trase în ciocolată). Apă am avut cam un litru amândoi şi am băut-o cu bucăţi de gheaţă. Am degerat parţial şi am avut dureri mari la degetele mâinilor când a trebuit să stăm să scoatem schiul din apă. Apoi am mers continuu, dacă ne opream, era rău de tot", continuă Andrei.

"Frontala", cum îi spun ei lanternei de pe cap, a fost “eroina care a rezistat toată noaptea”. Bateria telefonului nu i-a trădat, a cedat doar când au ajuns la spital. Au avut la dispoziţie şi un al doilea telefon pe care îl inchiseseră şi il deschideau rar. Îl ţineau de rezervă. Norocul cel mai mare a fost că “oasele le-au rezistat”, deşi şi-au prins picioarele în fel şi fel de stânci/crengi .

După o noapte de luptă, cu mâinile goale, cu armele necruţătoare ale naturii, cei doi tineri hunedoreni au reuşit în cele din urmă să ia legătura cu echipele de salvare montană.

“Pe la 5 dimineaţa cred că am reuşit să luăm şi contact vizual şi auditiv cu salvatorii, dar distanţa era foarte mare şi cale de acces până la noi nu exista. Doar râpe, stânci, copaci foarte multi căzuţi peste tot, era un întreg chin să treci peste ei. Ţipam la câteva minute interval să alungăm jivinele”, explică Andrei.

6.45 a fost ora întâlnirii cu salvatorii care le-au dat apă şi dulciuri şi apoi i-au transportat la spital. Aici au fost investigaţi din cap până în picioare şi apoi perfuzaţi. Nu au rămas pe mâna medicilor decât trei ore.

Anul trecut, în zona parcursă de cei doi schiori şi-a pierdut viaţa un om.

Citeşte şi: Transparency International: România, pe locul 57 în lume în raportul privind indicele corupţiei

Citeşte şi: Paturi suplimentate la Spitalul Judeţean Reşiţa pentru copiii bolnavi de rujeolă

Citeşte şi: Laura Codruţa Kovesi (DNA), despre ordonanţele privind graţierea şi modificarea codurilor penale: Niciunul dintre cele două acte normative nu este oportun