„Am darul băuturii”: lauda de sine l-a adus în atenţia Poliţiei pe un şofer de TIR. Rezultatul alcooltestului
Potrivit Poliţiei Române, şoferul unui autocamion, care circula prin judeţul Timiş avea o plăcuţă, „pe cât de interesantă, pe atât de nepotrivită pentru cineva care conduce”. Acesta a fost, de fapt, un fel de „motanul cu clopoţei”, pentru că şoferul avea şi alte probleme.
Poliţiştii i-au făcut semnal de oprire în oraşul Jimbolia, însă şoferul, un bărbat de 32 de ani, din Biled, judeţul Timiş, nu s-a conformat, continuându-şi deplasarea. Oamenii legii au reuşit să îl oprească la câteva străzi distanţă.
Şi pentru că „se lăuda” că are „darul băuturii”, poliţiştii au hotărât să-l testeze, iar rezultatul a fost pe măsură: 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cazul său, poliţiştii au întocmit un dosar penal, pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, sub influenţa alcoolului. De asemenea, acesta a fost sancţionat contravenţional, cu amendă de 580 de lei, pentru neoprire la semnalul poliţiştilor.