Primăria Galaţi caută medici pentru centrele de vaccinare
Reprezentanţii Primăriei Galaţi anunţă că la centrele de vaccinare este nevoie de personal şi fac apel la spiritul civic al gălăţenilor.
Municipalitatea a trimis o solicitare Colegiului Medicilor pentru a găsi 12 medici. Astfel, autorităţile se pregătesc pentru a treia etapă a vaccinării când se aşteaptă ca numărul persoanelor care se imunizează să crească.
Până în prezent, campania de vaccinare de la Galaţi s-a desfăşurat fără probleme, aproximativ 20.000 de gălăţenii fiind imunizaţi.
Primăria Galaţi a organizat trei centre de vaccinare la Patinoar, la Sala Sporturilor Dunărea şi la Sala Siderurgistul. Persoanele care lucrează în cadrul centrelor sunt plătite. Medicii primesc 90 de lei/oră, asistenţii medicali 45 de lei, iar registratorii 20 de lei.