George Momirov, patronul unui restaurant din localitatea Remetea Mare, aflată la aproximativ zece kilometri de Timişoara, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că această campanie a debutat în martie şi va continua în lunile următoare.
Deocamdată, beneficiază de transport gratuit la cină, dus-întors, doar clienţii din localitate, urmând ca în viitor serviciul să se extindă.
“Dacă vrei să iei o cină delicioasă însoţită de o sticlă de vin la noi, trimitem un şofer care te va aduce la restaurant şi te va duce înapoi acasă, pe tine şi, bineînţeles, pe cei cu care vei servi cina. Trebuie doar să rezervi o masă şi să specifici ora şi adresa din Remetea Mare de unde să te luam. Şoferul probabil că nu va arăta ca cel din imagine, dar te vei bucura de faptul că poţi consuma alcool la cină fără să conduci”, au transmis administratorii restaurantului din judeţul Timiş pe o reţea de socializare.
 
George Momirov spune că localnicii sunt încântaţi de ideea de a beneficia de transport dus-întors, dacă iau cina în restaurantul din Remetea Mare.
“Reacţiile sunt ok, localnicii sunt fericiţi, încântaţi de idee. Pe clienţi îi aduc eu şi cei doi şoferi pe care-i am angajaţi cu maşina. Campania va continua şi în lunile următoare. Pe mine m-a interesat să vină oamenii la restaurant, să vadă de ce servicii pot beneficia, cum am modernizat spaţiul. De asemenea, ne-am gândit că aceasta ar fi o variantă să bea omul o bere sau un vin liniştit, să mănânce şi să plece acasă fără să se urce la volan. Am văzut vara trecută, de exemplu, oameni care au băut o bere, două şi au plecat cu maşina lor acasă. Ne dorim să încurajăm şi consumul de vin la cină, e sănătos măcar un pahar de vin pe zi să bem”, -a declarat patronul restaurantului Jack.
Transportul gratuit la cină se asigură în intervalul orar 16.00 – 22.30, în fiecare zi.
 							 							Citeşte şi: 							Colonel SPP trimis în judecată după ce a împuşcat o persoană în timpul unei partide de vânătoare  							
 							 							Citeşte şi: 							Ameninţare cu BOMBĂ în două licee din Târgovişte. Au fost evacuate ambele unităţi de învăţământ / UPDATE Alerta din Târgovişte a fost RIDICATĂ 							
 							 							Citeşte şi: 							CINCI PROBLEME care pun România pe LISTA NEAGRĂ a CEDO. Ce scot la iveală trei RAPOARTE care au zăcut în Parlament mai bine de un deceniu