Video FOTO, VIDEO | EXPLOZIE urmată de incendiu la o fabrică de vopsele din Orăştie: Cinci persoane au fost rănite/ 300 de persoane, evacuate/ Incendiul a fost stins după 18 ore

Cinci persoane au fost rănite, marţi după-amiază, în urma unei explozii urmate de incendiu la o firmă de vopsele din municipiul Orăştie, judeţul Hunedoara, mai multe echipaje de pompieri intervenind pentru a stinge focul, transmite corespondentul MEDIAFAX. UPDATE: Intervenţie de 13 ore pentru stingerea incendiului de la fabrica de prelucrare a vopselelor

Urmărește
9816 afișări

VEZI MAI JOS GALERIA FOTO

UPDATE 13:37 Incendiul izbucnit marţi la fabrica de prelucrare a vopselelor din Orăştie a fost stins după 18 ore de intervenţie. Pompierii supraveghează în continuare zona pentru înlăturarea efectelor negative, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Cei evacuaţi se vor întorce la casele lor. Din fericire, fumul a fost dus de vânt în sens opus caselor lor. Rămâne de investigat impactul asupra mediului. A fost o devărsare, am înţeles că impactul nu e aşa de grav şi că în aval se prezintă mai bine situaţia", a declarat Raed Arafat.

Ministerul Mediului face verificări după ce recipientele din depozit s-au deteriorat şi s-au revărsat în pârâul Orăştie.

Incendiul a izbucnit la o hală cu o suprafaţă de aproximativ 5.000 de metri pătraţi în care se aflau depozitate uleiuri foarte uşor inflamabile. În urma incendiului un bărbat de 24 de ani a suferit arsuri de gradul 3 şi 4 pe 80% din suprafaţa corpului.

Pe timpul nopţii jandarmii au asigurat măsurile de ordine în zona locuinţelor din care s-a evacuat populaţia precum şi în zona sălii de sport din municipiul Orăştie.

Agenţia pentru Protecţia Mediulu Hunedoara a amplasat un echipament fix pentru monitorizarea calităţii aerului. Operaţiunea se va realiza din oră în oră, monitorizarea urmând să continue timp de o săptămână şi după lichidarea incendiului.

Comitetul local al municipiul Orăştie a decis evacuarea a peste 370 de oameni din cinci blocuri, cu 185 de apartamente, precum şi din 25 de locuinţe situate pe străzile Nicolae Titulescu şi Câmpul Nou situate in apropiere de locul producerii incendiului.

UPDATE 07:39 Intervenţie de 13 ore pentru stingerea incendiului

Peste 40 de pompieri continuă să intervină, miercuri dimineaţă, pentru stingerea incendiului izbuncit marţi seara la fabrica de prelucrare a vopselelor din Orăştie. Aria afectată de incendiu a fost redusă 100 de metri pătraţi

Purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Anemona Doda, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, că aria afectată de incendiu a fost redusă de la 5.000 de metri pătraţi la 100 de metri pătraţi, dar incendiul nu a fost încă stins.

"Nu a fost stins încă, dar a fost mult redus de la 5.000 de mp, cât era ieri, la aproximativ 100 mp. Sunt 13 ore de când se intervine. În cursul zilei de astăzi, comisia de cercetare a cauzei incendiului va merge acolo pentru a aduna probe”, a spus Doda.

Potrivit acesteia, starea tânărului rănit în incendiu, transportat la Timişoara, este critică.

Potrivit IGSU, peste 40 de pompieri din judeţul Hunedoara şi echipajele sosite în sprijin din judeţele Alba, Gorj şi Sibiu au intervenit, pe timpul nopţii, cu spumogen dispersat cu tunurile aflate în dotarea a 11 autospeciale de stingere.

Eforturile susţinute ale pompierilor au dus la oprirea propagării arderii la alte obiective de pe platforma industrială.

Incendiul a izbucnit la o hală cu o suprafaţă de aproximativ 5.000 de metri pătraţi în care se aflau depozitate uleiuri foarte uşor inflamabile.

În urma incendiului un bărbat de 24 de ani a suferit arsuri de gradul 3 şi 4 pe 80% din suprafaţa corpului.

Pe timpul nopţii jandarmii au asigurat măsurile de ordine în zona locuinţelor din care s-a evacuat populaţia precum şi în zona sălii de sport din municipiul Orăştie.

Agenţia pentru Protecţia Mediulu Hunedoara a amplasat un echipament fix pentru monitorizarea calităţii aerului. Operaţiunea se va realiza din oră în oră, monitorizarea urmând să continue timp de o săptămână şi după lichidarea incendiului.

Comitetul local al municipiul Orăştie a decis evacuarea a peste 370 de oameni din cinci blocuri, cu 185 de apartamente, precum şi din 25 de locuinţe situate pe străzile Nicolae Titulescu şi Câmpul Nou situate in apropiere de locul producerii incendiului.

Majoritatea oamenilor a preferat să se autoevacueze la rude, în timp ce alte persoane au fost transportate la sala de sport din municipiul Orăştie.

Numărul forţelor de intervenţie a crescut, astfel că, pe timpul nopţii au acţionat peste 40 pompieri, 26 jandarmi si 12 poliţişti, precum şi poliţişti locali din municipiul Orăştie.

Autorităţile recomandă în continuare populaţiei din Orăştie să evite deplasarea în zona de manifestare a incendiului, să închidă uşile şi ferestrele pentru evitarea pătrunderii fumului, să părăseasă zona de manifestare a incendiului şi să indentifice locuri sigure şi aerisite.


Aproximativ 300 de persoane, în special femei şi copii, au fost evacuate, marţi seara, cu autocare, din zona fabricii de prelucrare a vopselelor, din Orăştie,  unde a izbucnit un incendiu, iar un nor gros de fum se îndreaptă spre locuinţe, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Anemona Doda, a declarat că 300 de persoane locuiesc în cele cinci blocuri, din care autorităţile au decis ca oamenii să fie evacuaţi, din cauza fumului dens care se îndreaptă spre locuinţe.

„Autorităţile locale au decis evacuarea, din zona periferică a Orăştiei, a copiilor şi femeilor. Oamenii vor fi mutaţi cu 3 autocare la sală sporturilor. Este vorba despre 5 blocuri cu 5 scări. În total, în blocurile propuse pentru evacuare locuiesc 300 de persoane. Majoritatea locatarilor au plecat de bunăvoie, la rude”, a spus Doda.

Sistemul de alarmare a populaţiei, activat în Orăştie, după incendiul la fabrica de vopsele

Sistemul de alarmare a populaţiei a fost activat, marţi seara, din cauza fumului dens care se îndreaptă spre oraş, în urma incendiului de la fabrica de vopsele aflată la 700 de metri distanţă de locuinţe, în Orăştie. Oamenii sunt sfătuiţi să rămână în case, cu geamurile închise.

Purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Anemona Doda, a declarat, marţi seara, corespondentului MEDIAFAX, că a fost activat sistemul de alarmare a populaţiei în municipiul Orăştie, după incendiul de la fabrică.

„Incendiul se manifestă la o hală pe 5 niveluri cu o suprafaţă de 5.000 de metri pătraţi, în care se prelucrează vopsele. Hala este amplasată la marginea oraşului, la aproximativ 700 de metri de locuinţe. În municipiul Orăştie a fost activat sistemul de alarmare a populaţiei. Sfătuim oamenii să rămână în locuinţe până la stingerea incendiului, să evite deplasarea în zonă şi să închidă uşile şi ferestrele. Efectivele de pompieri acţionează pentru stoparea propagării arderii la halele din apropiere”, a declarat Doda.

Pentru stingerea incendiului izbucnit la fabrică vor interveni în sprijin şi pompieri din judeţele Gorj, Alba şi Sibiu.

În urma incendiului, un tânăr de 27 de ani a suferit arsuri de gradul 4 şi a fost transportat cu un elicopter SMURD la UPU Orăştie. Alte patru persoane s-au intoxicat cu fum şi au primit îngrijiri la locul intervenţiei, fără a necesita transport la spital.

Deocamdată nu se cunoaşte cauza izbucnirii incendiului, aceasta urmând să fie stabilită ulterior.

Cinci persoane au fost rănite

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Iancu de Hunedoara, una dintre cele cinci victime a suferit arsuri grave, fiind transportată la spital.

„Este în desfăşurare un incendiu soldat cu cinci răniţi, dintre care unul grav, la o fabrică din Orăştie. Restul s-au intoxicat cu fum", a declarat Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara. La faţa locului se află şi poliţiştii, fiind deschisă o anchetă pentru stabilirea circumstanţelor în care clădirea a luat foc⁠.

Totodată, IGSU arată că patru dintre persoanele rănite s-au intoxicat cu fum.

La locul intervenţiei a fost solicitat şi un elicopter SMURD.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici