Dacă te prinde weekendul în Transilvania, nu ai marea aproape, dar ai Apusenii. Ionuţ a plecat cu prietenii într-o excursie în munţi cu ATV-urile. Pentru două ore de plimbare cu ATV-ul plăteşti 200 de lei, iar dacă vrei să faci o drumeţie de o zi, plăteşti 500 de lei. Sunt excursii organizate, iar un ghid îţi arată traseul. În preţ sunt incluse un grătar şi o masă câmpenească.
„Mi se pare super ideea, cu atât mai mult că este şi un ghid care te duce pe un traseu foarte ok. E o zi plăcută, practic, pentru relaxare”, spune Ionuţ.
Un alt turist, Radu, gustă la rândul său din plin experienţa, mai ales că ATV-ul îi deschide calea către locuri mai puţin accesibile.
„Super tare! Îmi place tare mult să mă duc pe munţi şi pe dealuri. Cu ATV-ul cred că e mult mai ok pentru că poţi să mergi în locuri mai greu accesibile”, se declară încântat acesta.
Marian Lugerdean, administratorul firmei care organizează excursia, detaliază cum decurge iniţierea în tainele ATV-ului.
„Sunt (turişti n.r.) care nu au fost niciodată cu ATV-ul. Noi îi învăţăm, le arătăm cum să se dea. Familiile pot să meargă şi cu copiii. Facem drumeţii, ne simţim bine”, a explicat el.