Fotografie cu îmbătrânire facială artificială, realizată pentru găsirea unei fete dispărute în 2007

Poliţiştii din Vâlcea au realizat o fotografie cu îmbătrânirea facială artificială a unei fete dispărute în anul 2007, pe când avea nouă ani, şi care nu a fost găsită până în prezent, acesta fiind cel mai dificil caz cu care se confruntă oamenii legii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
21 afișări

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea, subcomisar Emilian Muşulete, la mai bine de patru ani de la dispariţia fetei din oraşul Berbeşti, judeţul Vâlcea, poliţiştii continuă căutările în speranţa că vor reuşi să o găsească şi să rezolve astfel cel mai greu caz de dispariţie înregistrat până în prezent în judeţ.

"Minora a dispărut în împrejurări necunoscute din localitatea de domiciliu, în 21 februarie 2007, fiind pusă în urmărire naţională şi internaţională. Poliţiştii vâlceni au reuşit, cu sprijinul unui specialist criminalist din cadrul Poliţiei Judeţene Bihor, să realizeze îmbătrânirea facială artificială a minorei, acum în vârstă de 13 ani şi 11 luni, şi speră ca prin publicarea acestei fotografii de către mass-media să obţină de la cetăţeni date şi informaţii noi care să-i ajute în anchetă", a declarat subcomisar Emilian Muşulete.

Reprezentanţii IPJ Vâlcea au precizat că în cazul în care cetăţenii deţin date şi informaţii cu privire la acest caz şi o recunosc pe minoră după fotografia realizată să se adreseze oamenilor legii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici