Fotografii indecente cu copii, găsite în casa unui bărbat acuzat că ar fi violat doi băieţi din Sibiu - VIDEO

Zeci de fotografii indecente cu minori au fost găsite de procurorii sibieni în urma unei percheziţii făcute în casa bărbatului din judeţul Braşov, care a fost arestat pentru că ar fi violat doi băieţi în vârstă de 13 şi 14 ani, din localitatea sibiană Mârşa.

Urmărește
334 afișări
Imaginea articolului Fotografii indecente cu copii, găsite în casa unui bărbat acuzat că ar fi violat doi băieţi din Sibiu - VIDEO

Fotografii indecente cu copii, găsite în casa unui bărbat acuzat că ar fi violat doi băieţi din Sibiu

La percheziţie, au mai fost descoperite peste 30 de numere de telefon ale unor băieţi cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani din judeţele Sibiu, Braşov, Alba şi Arad.

Potrivit procuroului de caz, Andreea Roman, percheziţia a fost făcută la casa bărbatului din judeţul Braşov, în prezenţa avocatului acestuia.

"La percheziţie s-au descoperit două CD-uri cu fotografii ale unor minori. Unii sunt îmbrăcaţi, alţii dezbrăcaţi. Multe dintre ele se vede că sunt capturi de pe camerele web. În plus, am descoperit peste 30 de numere de telefon suspecte, iar la apelare s-au prezentat copii cu vârste între 12 şi 15 ani din mai multe judeţe ale ţării", a declarat procurorul Andreea Roman.

Potrivit acesteia, cei mai mulţi dintre copii au fost audiaţi şi s-a stabilit că bărbatul a avut acelaşi mod de abordare ca şi în cazul băieţilor din judeţul Sibiu pe care i-a abuzat sexual şi tâlhărit.

"Copiii ne-au povestit că suspectul se dădea drept fată şi le trimitea pe internet fotografii cu fete. Între fotografiile de pe CD-uri am descoperit şi fotografiile unor fete, care nu au fost încă identificate, dar credem că sunt fotografii luate tot de pe internet", a afirmat Roman.

Potrivit sursei citate, dosarul de cercetare este complet, iar Parchetul Sibiu va cere trimiterea în judecată a suspectului pentru viol şi tâlhărie.

Video stirileprotv.ro

Un bărbat de 48 de ani din judeţul Braşov a fost arestat, la mijlocul lunii august, el fiind acuzat că a violat doi băieţi în vârstă de 13 şi 14 ani din localitatea Mârşa, judeţul Sibiu, pe care i-a racolat pe internet şi le-a dat întâlnire pretinzând că este o fată de vârsta lor.

Bărbatul, care locuieşte într-o localitate din apropiere de Braşov, a intrat pe una dintre reţelele de socializare şi de acolo i-a racolat pe minori.

"Inculpatul i-a indus în eroare cu privire la identitatea sa, le-a format convingerea că este fată şi a stabilit o întâlnire cu ei pentru a doua zi. În momentul în care s-a întâlnit cu ei şi-a declinat falsa identitate de poliţist şi i-a ameninţat că vor avea probleme, întrucât a aflat că urmau să se întâlnească cu două fete în scopul întreţinerii de raporturi sexuale. Creându-le acest disconfort psihic, i-a determinat să-l însoţească la trei kilometri distanţă de locul întâlnirii, în câmp, unde i-a obligat să întreţină, pe rând, raporturi sexuale orale, încercând la un moment dat să-l penetreze anal pe unul dintre cei doi", declara Roman.

Potrivit sursei citate, bărbatul le-a furat copiilor un telefon mobil şi un aparat foto digital.

Bărbatul i-a condus înapoi pe copii în localitate, iar minorii şi-au alertat părinţii, care au sesizat autorităţile.

"Inculpatul a fost depistat la două zile de la data săvârşirii faptei şi au fost găsite bunurile sustrase. Bărbatul a fost prezentat Tribunalului, cu propunere de arestare preventivă, şi s-a emis mandat de arestare pe o perioadă de 29 de zile împotriva acestuia, reţinându-se săvârşirea a două infracţiuni de viol şi a unei infracţiuni de furt calificat în formă continuată", declara procurorul Andreea Roman.

Potrivit sursei citate, bărbatul nu este la prima faptă de acest fel. El a mai fost cercetat pentru abuzarea a doi minori din judeţul Braşov, dar nu a fost condamnat din lipsă de probe.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici